Ana și Lucas abia făcuseră nunta și se pregăteau pentru nașterea copilului lor, când și-au pierdut viața, în Cluj, în urma unui accident rutier. Ambii erau polițiști și abia își începuseră luna de miere.
Doi soți au murit, în Cluj, în urma unui accident rutier
Ana și Lucas făcuseră nunta de puțin timp, iar o zi la fel de mare pentru ei se apropia, căci aceasta era însărcinată.
Cununia civilă a avut loc în Vaslui, în urmă cu nici două săptămâni, iar bucuria a fost cu atât mai mare, cu cât cei doi așteptau nașterea copilului lor.
Cei doi tineri au rămas blocați între fiarele mașinii și, conform lui Iulian Timsa, IPJ Cluj, echipajul medical, care s-a deplasat la fața locului, nu a mai putut face nimic altceva decât să constate decesul.
Colegii de serviciu ai celor doi continuă cercetările
Oamenii legii, colegii celor doi soți, au deschis dosar penal și continuă cercetările, pentru a afla, cu exactitate, cauzele producerii incidentului. Ana și Lucas urmau să devină părinți peste o jumătate de an, în timp ce cununia religioasă urma să aibă loc în luna august a acestui an.
Citește și: Alimente bogate in B12. Surse de vitamina B12
„Din cate am inteles, pacat, chiar aveau o săptămână de la nunta si plecau in luna de miere la Oradea, la băi”, a transmis un martor, conform observatornews.ro.
Tânăra lucra pe post de agent rutier la Huedin, ulterior, fiind transferată la IPJ Cluj. El lucra în cadrul unei structuri de elită din cadrul Inspectoratului General al Poliției Române, iar tatăl lui era instructor auto, în Vaslui. „Din păcate, vorbim de doi poliţişti încadraţi recent în sistem. Unul dintre ei desfăşura activitatea în cadrul serviciului de Resurse Umane, iar celălalt în cadrul Brigăzii de Operaţiuni Speciale", a mărturisit Dan Saltelechi, EUROPOL.
TIR-ul era condus de un bărbat în vârstă de 51 de ani, din Ucraina, care a scăpat cu viață. Conform ISU Cluj, în ciuda incidentului, nu a fost înregistrată nicio scurgere de gaze, întrucât cisterna era goală.