La început de an, Agenția Națională de Administrare Fiscală (ANAF) dorește schimbarea modelului declarației unice, la nivelul instituiției luându-se decizia de a introduce alte două secțiuni dedicate unor noi categorii de plătitori. Astfel, declarația unică ar urma să arate diferit în anul 2021. O altă schimbare importantă se referă la termenul până când declarația unică poate fi completată.
Ce este declarația unică 2021?
Declarația unică pentru persoanele fizice autorizate, dar și pentru alți profesioniști trebuie depusă la Agenția Națională de Administrare Fiscală (ANAF). Această declarație trebuie completată de toți cei care obțin venituri din activități independente sau care au surse extrasalariale. Mai exact, declarația trebuie depusă de persoanele care obțin venituri din profesii liberale, chirii sau dividende. Declarația unică a fost introdusă de Agenția Națională de Administrare Fiscală (ANAF) în anul 2018 și prin intermediul acesteia, contribuabilii declară ce venituri au avut în anul precedent, dar estimează și ce venituri ar putea avea în anul curent.
„Declaraţia unică se depune de persoanele fizice care realizează, individual sau într-o formă de asociere, venituri/pierderi din România, din activităţi independente, drepturi de proprietate intelectuală, cu excepţia contribuabililor pentru care impozitul se reţine la sursă, cedarea folosinţei bunurilor, activităţi agricole, piscicultură şi/sau silvicultură, transferul titlurilor de valoare, precum şi venituri din alte surse (de exemplu: câştiguri din transferul de monedă virtuală sau venituri impozabile ca urmare a cesiunii de creanţă).” anunță Agenția Națională de Administrare Fiscală (ANAF), potrivit playtech.ro .
Pe lângă persoanele menționate anterior, declarația unică trebuie depusă la Agenția Națională de Administrare Fiscală (ANAF) și de către persoanele fizice rezidente care realizează venituri din străinătate, dar care sunt supuse impozitării în România. Mai exact, sunt vizați cei care obțin venituri din activităţi independente, venituri ca urmare a valorificării drepturilor de proprietate intelectuală sau venituri din cedarea folosinţei bunurilor.
Citeste si: Amenzi uriaşe de la ANAF din 1 ianuarie! Pe cine vizează noile măsuri
Citește și: Hemoglobina: Ce este si ce se ascunde o valoare scazuta a acesteia?
Declarația unică 2021, model nou. Ce s-a schimbat?
Anul 2021 vine cu schimbări în ceea ce privește declarația unică. Astfel, un proiect de ordin pus în dezbatere de Agenția Națională de Administrare Fiscală (ANAF) în ultima zi a lui 2020 prevede ca declarația să conțină următoarele modificări.
„Declaraţie unică privind impozitul pe venit şi contribuţiile sociale datorate de persoanele fizice sunt, în principal, următoarele:
- introducerea a două secțiuni distincte pentru stabilirea și declararea obligațiilor fiscale datorate de către contribuabili, pentru indemnizațiile de la stat prevăzute de OUG nr. 30/2020, precum și de OUG nr. 132/2020. Pentru ajutoarele date profesioniștilor și altor persoane, stabilite de OUG 30/2020 și 132/2020, autoritățile au adus, pe 31 decembrie 2020, mai multe clarificări printr-o ordonanță de urgență (226/2020);
- introducerea rândurilor necesare pentru aplicarea dispozițiilor Legii nr.153/2020 referitoare la deductibilitatea costului de achiziție al caselor de marcat electronice din impozitul anual pe venit. Unele dintre prevederile Legii 153/2020 se aplică din 1 august 2020, în timp ce altele pentru perioada 2018- 26 iulie 2020. Astfel, comercianții își pot recupera indirect banii dați pe case de marcat din 2018 și până spre mijlocul verii trecute;
- eliminarea rubricilor referitoare la veniturile din închiriere în scop turistic din capitolul II "Date privind impozitul pe veniturile estimate/norma de venit a se realiza în România şi contribuţiile sociale datorate pentru anul...........";
- actualizarea secțiunii “Sumarul obligaţiilor privind impozitul pe venitul realizat şi contribuţiile sociale datorate, stabilite prin declarația curentă.”, se arată în proiectul de ordin de la ANAF, potrivit avocatnet.ro.
Declarația unică 2021. Până când poate fi completată?
Declarația unică 2021 nu doar că are câteva rubrici în plus, ci are și un alt termen până la care poate fi depusă la Agenția Națională de Administrare Fiscală (ANAF). Autoritățile au anunțat că Declarația unică 2021 poate fi completată până pe 25 mai 2021, în timp ce în 2020, aceasta poate fi depusă până la 15 martie.
Declarația unică 2021 poate fi depusă atât direct la ghișeul Agenției Naționale de Administrare Fiscală (ANAF), dar și online prin intermediul serviciului Spaţiul privat virtual sau pe site-ul e-guvernare.ro.
Citeste si: Model de împuternicire pentru firmă. Cum trebuie să arate și ce elemente trebuie să conțină