Analizele gratuite de care pot beneficia românii! Lista completă cu toate serviciile asigurate de CNAS

Autor: Laura Macovei

Pentru a accesa serviciile medicale gratuite, pacienții trebuie să îndeplinească mai multe condiții

Sursa: PixaBay

Românii beneficiază anual de analize medicale și investigații gratuite în unitățile medicale din țară, acestea fiind decontate de Casa Națională de Asigurări de Sănătate (CNAS).

Acest drept este garantat pentru persoanele asigurate sau pentru anumite categorii speciale, pe baza unei recomandări emise de medicul de familie sau un medic specialist aflat în contract cu CNAS.

Citește și: Gravidele și lăuzele vor beneficia de analize și investigații medicale GRATUITE. Proiectul legislativ a fost aprobat de Senat

Condiții pentru accesarea analizelor gratuite

Pentru a accesa serviciile medicale gratuite, pacienții trebuie să îndeplinească următoarele condiții: Pacienții trebuie să fie asigurați în sistemul public de sănătate, contribuind la Fondul Național Unic de Asigurări Sociale de

Sănătate. De asemenea, este necesar un bilet de trimitere emis de un medic de familie sau specialist aflat în contract cu CNAS. Un alt aspect important este faptul că analizele și investigațiile se pot efectua doar în unități medicale care colaborează cu CNAS.

Citește și: Ce sa puneti in geanta de maternitate? Elemente esentiale pentru momentul nasterii

Citește și: Motivul pentru care Claudia Puican face în fiecare zi injecții, în timpul sarcinii. Ce a descoperit artista când a făcut analizele. „Nu vreau să am complicații.”

Categorii speciale care beneficiază de analize gratuite fără a fi contribuabili

Anumite categorii sociale au acces la aceste servicii gratuite chiar dacă nu contribuie activ la fondul de sănătate: copiii până la 18 ani, elevii și studenții între 18 și 26 de ani, dacă nu au venituri, femeile însărcinate și lăuzele cu venituri sub salariul minim brut, persoanele aflate în concediu medical pentru sarcină sau îngrijirea copilului și pensionarii cu venituri din pensii mai mici de 740 de lei.

Citește și: Cele mai bune sisteme de sănătate din Europa: Ce țări oferă servicii medicale de top?

Analizele gratuite decontate de CNAS

Lista serviciilor acoperite de CNAS include:

Analize de laborator:

  • Microbiologie: examen de urină, urocultură, test Babeș-Papanicolau.
  • Imunologie: ASLO, TSH, teste HIV, proteina C reactivă.
  • Hematologie: hemogramă, determinarea grupului sanguin.
  • Biochimie: glicemie, colesterol, creatinină, calciu, magneziu.
  • Examene din secreții: nazale, vaginale sau uretrale.

Imagistică medicală:

  • Radiografii: craniene, coloană vertebrală, tract digestiv.
  • Ecografii: abdominale, transfontanelare, ecocardiografii cu Doppler.
  • Tomografii computerizate (CT): pentru craniu și regiunea toracică.

Biletul de trimitere este valabil 30 de zile de la emitere și se emite în trei exemplare. Pacientul păstrează două copii, necesare pentru prezentarea la unitatea medicală selectată.

Dacă investigațiile nu pot fi efectuate imediat, unitatea medicală trebuie să programeze pacientul în perioada de valabilitate a biletului.