Anamaria Prodan intră în politică. Impresarul va face parte din partidul Alianța Pentru Patrie. Aceasta a anunțat că a beneficiat și încă beneficiază de sprijinul lui Codrin Ștefănescu și este convinsă că va putea face lucruri mărețe.
Anamaria Prodan intră în politică și luptă pentru drepturile femeilor
Anamaria Prodan intră în politică, iar scopul ei este unul foarte clar: luptă pentru a apăra drepturile femeilor.
„Singura politică pe care am făcut-o până acum a fost cea a unei soții devotate și a unei mame care și-a crescut copiii cu forță și putere, le-a oferit o viață senină, fără lipsuri, încercând să îi înconjoare cu dragoste, respect și încredere, principalele valori ale unei familii adevărate.
O vorbă din bătrâni spune, mai în glumă, mai în serios, că dacă vrei să îl faci pe Dumnezeu să râdă, îi spui planurile tale. Cu toate acestea, Dumnezeu a fost întotdeauna bun și blând cu mine și niciodată nu mi-a dat mai mult decât pot duce. Așa este și cu tot scandalul prin care trec acum, împreună cu copiii mei. Numai acele femei care au trecut prin situații similare știu cât de tare doare să vezi cum ți se destramă lumea pe care ai construit-o cu sacrificii, cu renunțări, în care ai pus toată ființa ta”, a scris Anamaria Prodan pe contul ei de Instagram.
Citește și: Greutate si inaltime copii in functie de varsta
Impresara îi este recunoscătoare mamei sale pentru valorile pe care i le-a insuflat
Anamaria Prodan susține că mama ei, regretata Ionela Prodan, este cea care i-a insuflat iubirea pentru patrie și, de asemenea, a învățat-o să lupte pentru tot ceea ce este corect și drept. Așadar, Anamaria Prodan a adecis să sară în ajutorul femeilor și le cere și lor ajutorul, pentru ca puterea să fie multiplă.
View this post on Instagram
„Prin fiecare vers cântat, prin fiecare vorbă spusă(...) m-a învățat că, indiferent de cine ești tu, prin ce bucurii sau dureri treci, țara este singura ta familie unde îți găsești refugiu și alinare.(...) Eu, din statutul de membru fondator al A.P.P retras și tăcut, am decis că este timpul să ies la război pentru drepturile femeilor.(...)
mea, Ionela Prodan, una dintre cele mai înverșunate susținătoare ale românismului, m-a învățat să lupt pentru tot ce este drept și corect.(...) Eu mă bat pentru toate! Veniți alături de mine și împreună vom răsturna lumea non valorilor și vom crea o lume a dreptății și a echității”, a mai spus impresara.