Anastasia Soare și Sofia Vergara, apariție de senzație! Cum s-au afișat cele două la Săptămâna Modei de la Paris 2024! Ilinca Vandici și Teo Trandafir au rămas impresionate

Autor: Diana Ghita

Anastasia Soare, fondatoarea imperiului de frumusețe Anastasia Beverly Hills, a captat atenția la Săptămâna Modei de la Paris, unde a fost invitată la două dintre cele mai exclusiviste show-uri de modă: Schiaparelli și Chanel.

Anastasia Soare, celebra antreprenoare și expertă în frumusețe, a fost înconjurată de vedete din lumea modei și a divertismentului, inclusiv de prietena sa apropiată, modelul Sofia Vergara, cu care a fost văzută în această vară la Cannes.

Ce au spus Teo Trandafir și Ilinca Vandici despre Anastasia Soare și Sofia Vergara 

În cadrul emisiunii „Follow us!”, prezentatoarele Teo Trandafir și Ilinca Vandici au discutat despre prezența Anastasiei la prezentările de modă de la Paris.

Ilinca a explicat că, atunci când participi la astfel de show-uri, trebuie să respecți o anumită etichetă.

„În momentul în care ești invitat la un show de genul acesta nu-ți iei tu cămășuța din șifonier, te îmbraci și te duci. Te duci tu frumos la showroom, faci fitting sau poate designer-ul îți propune dinainte o schiță cu ceva ținută pe care s-o porți. Bineînțeles, porți ținuta de la brand-ul respectiv”,

a spus Ilinca Vandici.

Anastasia Soare, recunoscută nu doar pentru contribuțiile sale în domeniul frumuseții, ci și pentru relațiile cu personalități de top, a avut ocazia să socializeze cu numeroase vedete la aceste prezentări de modă. Una dintre ele a fost Sofia Vergara, care s-a apropiat de Anastasia după divorț, conform lui Teo Trandafir: „După ce Vergara ar fi divorțat s-a întâmplat lipitura între ele două”.

Citește și: Dana Budeanu, surprinsă alături de Sofia Vergara și Anastasia Soare pe Coasta de Azur. Cum au petrecut în vacanța de lux și ce ținute au purtat cele două românce

Citește și: Alimente bogate in B12. Surse de vitamina B12

Citește și: Anunț pentru pensionarele din țară! Majorări de la 1 ianuarie 2025. Ce adeverință trebuie depusă

Într-o notă personală, Teo Trandafir a mărturisit că și ea are o anumită legătură cu celebra fondatoare a brand-ului Anastasia Beverly Hills. În acest sens, prezentatoarea a dezvăluit un moment emoționant din trecut:  „A fost prima persoană care m-a pensat vreodată, în direct, după care am mers în cămăruța mea. Aveam un colier din lemn, la care eu țineam enorm și l-a văzut, i-a plăcut, i l-am făcut cadou și a plâns”.

 

Urmăriți totul în materialul video de mai jos:

Ce părere au avut Teo Trandafir și Ilinca Vandici despre alte apariții de la Săptămâna Modei

De asemenea, prezentatoarele emisiunii „Follow us!” au comentat imagini surprinse înaintea prezentării excentrice a designerului Rick Owens și au rămas șocate de ținuta soției acestuia. Aceasta purta o ținută gonflabilă, care îi acoperea inclusiv capul.

Citește și: Ce avere are, de fapt, Anastasia Soare, una dintre cele mai bogate femei din Statele Unite

„Ăla-i un plămân. E o atrocitate. Ce-i asta? E un ficat, și el de ce e pe tocuri?”, a spus Ilinca Vandici, glumind pe seama aspectului neobișnuit al creațiilor lui Rick Owens și a apariției lui pe tocuri.