Ancheta în cazul morții dentistei din Brăila devine tot mai complexă! Oamenii legii sunt uimiți de planul după care a acționat atacatorul

Autor: Diana Ghita

Autorul faptei a acționat după un plan bine pus la punct

Sursa: Facebook

La o săptămână de la crima din Brăila, în care a fost ucisă o dentistă, anchetatorii încă încearcă să deslușească motivele din spatele acestei crime șocante.

Mihai, principalul suspect în cazul morții Marinei Gavril, un recidivist de 40 de ani, a folosit tactici elaborate pentru a-și ascunde urmele: a schimbat hainele, a folosit trasee derutante și a făcut ca arma crimei să dispară.

Atacatorul dentistei din Brăila și-a calculat fiecare mișcare

În ziua crimei din Brăila, presupusul asasin a avut o programare la dentist, ceea ce adaugă un element bizar la scenariu.

Deși ADN-ul său a fost găsit sub unghiile victimei, el continuă să nege orice implicare. Bărbatul a fost reținut la patru zile după crimă, însă a refuzat să-și recunoască faptele chiar și în fața probelor evidente.

Avocatul lui susține că a fost la cabinetul victimei doar pentru o problemă stomatologică: „ A văzut-o doar o singură dată. A fost la ea să-şi facă un tratament. În ziua de 16”.

Filmările de pe camerele de supraveghere din oraș au fost cruciale în reconstituirea traseului suspectului. Acesta a fost la Galați cu un taxi și s-a întors la Brăila cu trenul. Pe parcurs, Mihai a schimbat mai multe mijloace de transport și s-a deghizat cu haine noi, șapcă și mască chirurgicală, ascunse în prealabil în tufişuri.

Citește și: Primele declarații făcute de presupusul autor al crimei din Brăila: „Am fost acolo”. Ce spune bărbatul despre vizita făcută Marinei, doctorița ucisă în propriul cabinet

Crima s-a petrecut rapid, în doar 33 de secunde, în cabinetul stomatologic situat la parterul unui bloc din centrul orașului Brăila. După atac, suspectul a încuiat ușa cabinetului și a încercat să șteargă urmele.

Citește și: Ce cantitate de lapte consuma un bebelus? Tabel cantitate lapte bebelusi

Citește și: Veste bună pentru gospodine și pensionare! Statul oferă bani pentru repartitoare. Cine va putea beneficia de un voucher de 750 de lei

Ulterior, presupusul atacator al Marinei Gavril s-a refugiat într-o sală de jocuri de noroc, unde s-a comportat ca și cum nimic nu s-ar fi întâmplat. Aici, a schimbat din nou hainele și a împrăștiat obiectele vestimentare prin oraș.

De ce ar fi luat criminalul din Brăila telefonul dentistei

Telefonul victimei, care ar putea conține informații cruciale pentru anchetă, rămâne de negăsit, iar polițiștii nu exclud posibilitatea ca atacul să fi fost filmat sau ca telefonul să conțină mesaje incriminatoare.

Anchetatorii sunt uimiți de complexitatea planului și de modul în care a acționat suspectul.

„Criminalul în sine are un istoric care ne arată că are acest modus operandi de premeditare. Însuşi, prin faptul că de doua ori și-a schimbat numele şi că încearcă în permanență, structura lui cognitivă îl face să creadă că îşi poate acoperi urmele", a declarat Paul Herinean, profiler, pentru Observator.

Citește și: Marina, doctorița ucisă în propriul cabinet din Brăila, a fost condusă pe ultimul drum de familie și apropiați. Înmormântarea a avut loc în Republica Moldova

Presupusul autor al crimei, care este căsătorit și are cinci copii, are un istoric infracțional în Germania și Franța pentru furt. Dacă va fi găsit vinovat, ar putea să primească închisoare pe viață.