Andreea Bălan este una dintre cele mai cunoscute artiste din România, cântăreața și-a început cariera în adolescență. Celebra cântăreață a recunoscut în nenumărate rânduri că în copilărie a fost supusă la bătăi cumplite din partea tatălui.
Ce spune Andreea Bălan despre bătăile pe care le primea de la tatăl său?
Deși a trecut prin momente dificile în copilărie, Andreea Bălan a învățat să fie puternică și să ierte, în cadrul unei emisiuni, artista a mărturisit că un copil nu trebuie niciodată bătut.
”Pentru că poate nu aveam chef să urc pe scenă, eram răzvrătită sau poate nu voiam să fac ceva. Și atunci cum mă făcea să fac? Așa. Mna…”, a declarat artista.
Andreea Bălan și-a început cariera în muzică când era foarte mică, iar bătăile din partea tatălui erau dese la acea vreme, din orice lucru minor acesta o lovea.
„Am încercat să vorbesc cu tata, dar este o chestie moștenită din generație în generație. El mă bătea, iar mult timp l-am blamat. Acum, în ultimii ani, l-am înțeles, pentru că așa făcea și tatăl lui și așa credea că este bine. Îi spuneam „de ce trebuia să mă bați în Casa de Cultură? De ce, tati?”, dar așa știa el, așa a fost educat”, a mai mărturisit Andreea Bălan, în urmă cu ceva timp.
Citește și: Bebe la 1 luna – dezvoltarea bebelusului si sfaturi pentru parinti
Săndel Bălan, neagă acuzațiile aduse de fiica sa
Tatăl artistei a avut prima reacție în legătură cu declarațiile făcute de fiica sa despre bătăile pe care le primea în copilărie. Săndel Bălan neagă că ar fi bătut-o pe artistă, în special în momentele în care mergea sau refuza să meargă la cântări. Acesta a mai precizat că și-a lovit fiica o sigură dată, iar asta s-a întâmplat în copilărie.
”A spus că am bătut-o? Am smucit-o o dată, când puneam nişte gresie în bucătărie. A sărit pe ea şi s-a spart. Atunci am smucit-o şi altădată nu a salutat când a intrat într-o cabină unde erau artişti mari. N-am înţeles de ce se expune, ca să-i facă lui Măruţă audienţă!”, a declarat tatăl Andreei Bălan.