Duminică, 19 mai, telespectatorii Kanal D România au avut parte de o nouă ediție incendiară a emisiunii “Casa iubirii”. Frumoasa prezentatoare Andreea Mantea a făcut un anunț important pentru concurenți. Iată cine este favoritul săptămânii.
Cine este favoritul săptămânii
Fetele și băieții din Casa iubirii au trăit emoții intense în Gala de duminică, 19 mai. După o săptămână în care s-au certat, și-au spus replici acide, au plâns și au râs, concurenții din cadrul emisiunii matrimoniale au așteptat cu nerăbdare să afle ce concurent este în topul preferințelor publicului, dar și pentru cine se încheie drumul în competiție.
Astfel, după câteva momente de tensiune, Andreea Mantea a anunțat că, în urmă voturilor transmise de telespectatori, concurentul care a fost desemnat favoritul săptămânii este, din nou, Robert.
''Să vedem în ce casă va merge cecul. Poate veți avea o surpriză. În această săptămână, concurentul care a strâns cele mai multe voturi din partea telespectatorilor și care va primi cecul în valoare de 5.000 de lei, dar și titlul de favorit al telespectatorilor este Robert.'', a anunțat Andreea Mantea în Gala de duminică, 19 mai.
Prin urmare, Robert s-a ales cu 5.000 de lei, dar și cu imunitate. În aplauzele colegilor săi, iubitul lui Giuly a mers către Andreea Mantea pentru a-și ridica premiul și pentru a le mulțumi tuturor susținătorilor săi.
Citește și: Alimente bogate in B12. Surse de vitamina B12
Citește și: Pensionarele vor primi 375 de lei, pe lângă pensie, în luna decembrie. Cine beneficiază de această sumă?
"Dragi susținători, vă mulțumesc tare mult că și în această Gală m-ați făcut favorit. Săptămâna trecută m-ați adus tot aici, motiv pentru care vreau să vă mulțumesc din tot sufletul și să știți că aveți tot respectul meu.", a declarat Robert.
Andreea Mantea, anunț important despre eliminarea din Gala de duminică, 19 mai
De asemenea, în Gala de duminică, 19 mai, concurenții din Casa iubirii au așteptat cu nerăbdare să afle dacă unul dintre ei va părăsi emisiunea sau nu, iar în cele din urmă, Andreea Mantea a dezvăluit că nu va pleca nimeni în această săptămână.
"În această Gală, imunitatea nu contează, pentru că este o Gală fără eliminare!", a anunțat Andreea Mantea.