Andreea Marin se numără printre cele mai apreciate și admirate vedete din România. Aceasta a împlinit pe 22 decembrie vârstă de 48 de ani și continuă să arate uluitor. În Ajunul Crăciunului, Andreea Marin și-a deschis ușa casei sale, frumos decorată de sărbătoare și a oferit un interviu de suflet lângă brazii împodobiți, lăsându-se cuprinsă de amintiri.
Andreea Marin, mărturisiri inedite despre cei șase ani de iubire cu partenerul ei
Cu doi părinți de meserie ingineri, Andreea Marin a avut încă din copilărie înclinații artistice. A terminat școli de muzică și avea de gând să meargă la Conservator, așa că încălzirea și-a făcut-o la colindat. Și tot de mică, vedetă a avut parte de primele lecții în bucătărie, primite chiar de mama să. Însă peste ani, Andreea nu a continuat cu muzică, iar bucătăria a rămas o simplă pasiune.
Sfătuită de părinții săi, Andreea Marin a absolvit profilul de Matematică-informatică la liceu, iar mai apoi Facultatea de Informatică, însă inima ei nu vorbea în cifre, ci în emoții, iar latura ei artistică i-a marcat destinul, în față românilor, care au prins drag de ea încă de la primele ei apariții pe micile ecrane.
Citește și: Ce cantitate de lapte consuma un bebelus? Tabel cantitate lapte bebelusi
Andreea Marin zâmbește frumos nu doar atunci când vorbește despre fiica ei, Violeta, care astăzi este o adolescentă superbă și inteligentă, ci și când vorbește despre partenerul ei de viață, Adrian, care îi este alături de șase ani.
„Când spun șase ani mi se pare mult și în același timp au trecut că vântul! Eu cred că e frumos să simți că treci prin viață alături de un om, că ai valori comune și că poți construi!”, a spus Andreea Marin.