Secretarul de stat în Ministerul Sănătății a afirmat că două săptămâni de carantină națională ar face minuni pentru țara noastră, însă, este foarte dificil să se ia o astfel de hotărâre.
Andreea Moldovan, despre impunerea carantinei naționale în România
Andreea Moldovan a declarat că, impunerea carantinei naționale în România pe o perioadă de două săptămâni ar putea aduce beneficii majore țării noastre, în condițiile în care perioada de incubație a virusului este de două săptămâni, astfel el ar putea fi stopat.
”Perioada de incubație a virusului este de două săptămâni, ceea ce înseamnă că dacă timp de maximum două săptămâni nu se transmite virusul el se poate stopa. Două săptămâni de carantină ar face minuni”, a spus Andreea Moldovan la un post de radio.
Secretarul de stat în Ministerul Sănătății a afirmat că noile restricții implementate în weekend în zonele cu o rată de incidență ridicată au demonstrat că sunt eficiente, tocmai că au contribuit la scăderea numărului de cazuri de COVID-19.
Citește și: Bebe la 1 luna – dezvoltarea bebelusului si sfaturi pentru parinti
”Carantina sperie ca termen, însă dacă am fi fiecare dintre noi conștienți să evităm acele aglomerații care ne expun clar la un risc, în primul rând pe noi și în al doilea rând pe cei din jurul nostru, lucrurile ar putea fi mult mai ușor manageriate. Am spus și repet, cred că depinde de fiecare dintre noi ca după un an de pandemie să știm ce este bine de făcut și ce nu”, a
mai adăugat Moldovan.Andreea Moldovan a mai declarat că înțelege că nu s-ar putea impune o măsură precum carantina națională, deoarece este o decizie dificilă în special pentru oameni, care se tem de limitele impuse de o astfel de măsură.
„Este o decizie dificilă și care ar fi cu siguranță greu acceptată, în primul rând de către populație, pentru că ne e teamă de constrângeri și de limitări și înțeleg asta.