În această perioadă complicată, concurenții de la "Puterea Dragostei" sunt, poate mai mult ca niciodată, cu gândul la familiile pe care le-au lăsat în România.
Andreea Pirui s-a declarat îngrijorată de felul în care evoluează epidemia de coronavirus pe teritoriul României și a profitat de ocazie pentru a le transmite un mesaj tuturor celor care o urmăresc în mediul online.
Citește și: Gingii inflamate la bebelusi: cauze si solutii privind tratamentul
Andreea Pirui de la "Puterea Dragostei", apel pe instagram în plină criză de coronavirus: "Dragi români..."
În plină criză de coronavirus, Andreea Pirui își îndeamnă prietenii virtuali să se apropie mai mult de credință. Concurenta de la "Puterea Dragostei" le-a cerut tuturor celor care o urmăresc pe instagram ca în fiecare zi, în intervalul 16-18, să lase preț de câteva minute de-o parte orice activitate și să rostească o rugăciune.
"Dragi români, vă provoc ca în fiecare zi, fiecare din voi să lăsați tot ce vă ocupă timpul și haideți împreună să ne luăm timp de rugăciune între orele 16-18. Să-L implorăm pe Dumnezeu să ne ierte de tot ce am greșit în fața Lui, să-L rugăm să lase EL vindecare și să stopeze această epidemie de virus! Dumnezeu ne iubește!", a scris Andreea Pirui într-un story pe instagram.