Andrei Ciobanu, fostul concurent de la Survivor România, sezonul I, a trăit o frumoasă poveste de dragoste alturi de Karina, femeia pe care a cunoscut-o în Republica Dominicană. Ulterior, cei doi s-au despărțit, iar acum, se pare că Andrei Ciobanu ar avea o relație cu o fostă concurentă de la Survivor România 2021. Despre cine este vorba?
Cine este Războinica de care Andrei Ciobanu este foarte apropiat? Iată cum au fost surprinși cei doi
Chiar dacă a fost concurent la Survivor România în sezonul I, Andrei Ciobanu a continuat să urmărească emisiunea și în sezonul 2. Mai mult decât atât, acesta a făcut mai multe vloguri pe această temă cu concurenții care au părăsit competiția, ocazie cu care a întâlnit-o și pe Marilena. Dacă la acel moment părea o simplă discuție între cei doi, acum, Marilena și Andrei Ciobanu au stârnit suspiciuni după ce s-au afișat împreună.
Așa cum era de așteptat, fanii celor doi au dorit să afle totul despre legătura dintre ei și dacă au sau nu o relație. Astfel, după ce au părut destul de apropiați pe rețelele de socializare, Marilena a fost întrebată pe instagram dacă formează un cuplu cu Andrei Ciobanu, iar răspunsul ei nu a întârziat să apară.
Fosta concurentă de la Survivor România 2021 nu a confirmat relația, dar nici nu a negat-o, astfel că a lăsat loc de interpretări. Marilena a ales să răspundă folosind emoticoane, iar răspunsul ei a stârnit nenumărate controverse.Citește și: Hemoglobina: Ce este si ce se ascunde o valoare scazuta a acesteia?
Marilena a fost concurentă la Survivor România 2021 în echipa Războinicilor. Deși era una dintre cele mai bune concurente din competiție, dorul de casă și condițiile grele din Republica Dominicană au făcut-o pe Marilena să cedeze în cele din urmă, atât fizic, cât și psihic, astfel că a părăsit competiția.
Marilena și Andrei Ciobanu au în comun experiența Survivor România 2021, chiar dacă fiecare a trăit-o diferit și într-o altă echipă.