Angajații care participă la recensământul 2022 vor avea dreptul la o zi liberă plătită! Aceștia pot completa formularul online

Author: Lavinia Medrea

Angajații care participă la recensământul 2022 vor avea dreptul la o zi liberă plătită! Aceștia pot completa formularul online

Sursa: PixaBay

Anul acesta, angajații pot participa la recensământul populației și locuințelor online. Cei care vor participa online vor primi, potrivit regulamentului, o zi liberă plătită de la angajator.

Recensământul a început deja, dar etapa de  autorecenzare online, care dă dreptul salariaților să primească o zi liberă plătită, va începe pe 14 martie.

Angajații care se autorecenzează online vor primi o zi liberă plătită de la angajator

Angajații care se autorecenzează online vor primi o zi liberă plătită de la angajator
[Sursa: PixaBay]

Potrivit OUG 19/2020, angajații  „care se autorecenzează prin intermediul internetului au dreptul la o zi liberă, plătită, în scopul încurajării utilizării cu predilecție a acestei metode”.

Citeste si: Zi liberă suplimentară în 2022 pentru o categorie de salariați. Cine sunt beneficiarii

De asemenea, tot acolo există și „obligația angajatorului de a o acorda, iar în aceste condiții putem lua în discuție cel mult opțiunea salariatului de a solicita acordarea dreptului, nu și posibilitatea ca angajatorul să refuze o astfel de solicitare”, potrivit spuselor lui

Dan Năstase, consilier juridic specializat în relații de muncă.

Citește și: Ce cantitate de lapte consuma un bebelus? Tabel cantitate lapte bebelusi

Citește și: Cum crede Carmen Harra că va gestiona apărarea României, Donald Trump? "Ar fi grozav dacă ar putea, întrebarea este: ce vrea el, de fapt?"

Angajații care fac autorecenzare trebuie să facă dovada și să solicite ziua liberă plătită

„În același timp, potrivit art. 38 din Codul muncii, salariații nu pot renunța la drepturile ce le sunt recunoscute prin lege, iar orice tranzacție prin care se urmărește renunțarea la drepturile recunoscute de lege salariaților sau limitarea acestor drepturi este lovită de nulitate, însă, în acest caz, exercitarea dreptului este condiționată de îndeplinirea obligației de a comunica angajatorului, pe lângă solicitarea în sine, și dovada ori confirmarea autorecenzării”, a mai precizat Dan Năstase.

Citeste si: Anunț pentru angajații din România! Vor avea o noua zi liberă! Cine sunt beneficiarii

Așadar, dacă nu există o solicitare sau o confirmare din partea salariatului, angajatorul nu are nicio obligație de a acorda ziua liberă stabilită de OUG 19/2020. Deci, neîndeplinirea obligației care-i revine salariatului, de a solicita ziua liberă sau de a aduce dovada autorecenzării, nu ar reprezentare o renunțare la dreptul prevăzut de lege, ci mai mult o neexercitare a dreptului.

De asemenea, nici angajatorul nu poate să refuze acordarea zilei libere până în momentul în care s-ar împlini termenul de prescripție, prin interpretarea, în mod eronat ori abuziv, a sintagmei „la o dată stabilită de comun acord”.