Mai mulți angajați vor putea să iasă la pensie mai devreme. Legea care permite acest lucru a fost publicată în Monitorul Oficial pe data de 13 decembrie 2022.
Angajații care vor putea să iasă mai repede la pensie
Datorită modificărilor aplicate legislației în ceea ce privește sistemul de pensii publice, persoanele care lucrează în sectorul construcțiilor de mașini și cele care lucrează în unitățile de producție ale minelor de minereuri în categoria locurilor de muncă în condiții speciale vor putea să iasă mai devreme la pensie.
Legea nr. 351/2022, care a modificat și completat Legea nr. 263/2010 în ceea ce privește sistemul unitar de pensii publice, a fost publicată pe data de 13 decembrie, în Monitorul Oficia nr. 1196 și urmeză să intre în vigoare începând cu data de 1 ianurie 2023.
Mai mult decât atât, perioada anterioară datei de 1 aprilie 2021, perioadă în care angajații au desfășurat activități în sectorul construcțiilor de mașini, în locurile de muncă ce sunt încadrate conform legislației anterioare în grupa I de muncă, se asimiliează ca stagiu de cotizare în condiții speciale de muncă.
Prin urmare, anumite categorii de angajați vor beneficia de o reducere a vârstei standard de pensionare cu o jumătate din anii pe care i-au muncit.
Citește și: Ce cantitate de lapte consuma un bebelus? Tabel cantitate lapte bebelusi
Modificările aduse legislației:
- Sectorul de construcții mașini, pentru persoanele care lucrează în următoarele categorii:
- Turnarea lingourilor de oțel și a pieselor, în turnătoriile de oțel,
- Turnarea pieselor de fontă, a pieselor cu model ușor fuzibil și a pieselor din aliaje neferoase, turnătoriile de aliaje neferoase şi turnătoriile de precizie,
- Turnarea cuzineţilor din aliaje neferoase pe suport de oţel în turnătoriile de cuzineţi,
- Forjarea pieselor pe ciocane de peste 2 tone forţă în secţiile de forjă,
- Activitatea ce este desfășurată de către ingineri, subingineri şi tehnicieni, pe durata a cel puţin jumătate din timpul normal de muncă, în secţiile de producţie respective.
2. Activităţile de producţie, de mentenanţă şi de asimilate din unităţile de producţie ale minelor de minereuri, pentru personalul ce este implicat direct şi nemijlocit în utilizarea procedeelor şi utilajelor specifice extracţiei minereurilor, ce a ocupat funcțiile următoare:
- adjunct şef carieră,
- adjunct şef depozit,
- adjunct şef uzină,
- sudor,
- sudor subteran
- tehnician
- artificier,
- automacaragiu,
- buldozerist,
- electrician,
- electrician subteran,
- electromecanic,
- electromecanic subteran,
- electromecanic turbosuflantă,
- electronist,
- excavatorist,
- mecanic,
- mecanic maşini utilaje,
- mecanic subteran,
- frezor,
- inginer,
- inginer conducător formaţie de lucru,
- inginer şef investiţii,
- inginer şef producţie,
- miner subteran,
- miner suprafaţă,
- instalator,
- laborant, lăcătuş,
- lăcătuş mecanic,
- lăcătuş mecanic subteran,
- operator preparare,
- operator preparare subteran
- macaragiu,
- maistru,
- manipulant,
- muncitor necalificat,
- muncitor necalificat subteran,
- prelucrător aşchiere,
- revizor tehnic,
- şef carieră,
- şef laborator control tehnic de calitate,
- şef depozit, şef secţie,
- şef uzină,
- strungar,
- subinginer,
- subinginer conducător formaţie de lucru subteran.
3. Activitatea de trefilare, inclusiv prin decaparea cu acizi, ce este desfăşurată de către persoanele încadrate în muncă la S.C. ArcelorMittal Roman, relatează zf.ro.