Angajații din domeniul educației iau în calcul o grevă și amânarea încheierii situațiilor de pe semestrul I pentru că vor primi doar 65 de lei bonus la salariu

Author: Lavinia Medrea
Actualizat: 22 sep 2022, 05:05

Angajații din domeniul educației iau în calcul o grevă și încheierea situațiilor de pe semestrul I pentru că vor primi doar 65 de lei bonus la salariu

Sursa: PixaBay

Angajații din domeniul educației se simt umiliți din cauza salariilor pe care le primesc, dar și de majorările pe care ar urma să le primească, acestea valorând doar 65 de lei.

Federația Sindicatelor Libere din Învățământ, Federația Sindicatelor din Educație „SPIRU HARET” și Federația Națională Sindicală „Alma Mater” au pornit săptămâna aceasta un referendum pentru stabilirea unei greve față de nerespectarea Legii-cadru nr. 153/2017.

Angajații din educație sunt nemulțumiți de salarii și de majorările pe care urmează să le primească

Angajații din educație sunt nemulțumiți de salarii și de majorările pe care urmează să le primească
[Sursa: PixaBay]

„În funcție de rezultatele referendumului (prin care membrii de sindicat vor decide modalitatea de acțiune), precum și de discuțiile pe care le vom avea cu Prim-ministrul României, Nicolae Ciucă (dacă întâlnirea va avea loc, așa cum ne-a promis domnul Marian Neacșu, secretar general al Guvernului), vom decide formele de protest de la începutul anului viitor”, spune o comunicare a sindicaliștilor. 

Conform sindicalișstilor, personalul din educație trebuia să aibă salariile corecte, prevăzute de Legea-cadru nr.

153/2017 începând cu luna septembrie 2020.

„Însă, Guvernele României au decis prorogarea acordării tranșelor de majorări salariale cuvenite de la 1 septembrie 2020, astfel încât, în prezent, personalul didactic se află în situația în care nu a mai beneficiat de nicio majorare salarială din luna ianuarie 2020 – dată la care i s-a acordat cea de-a doua tranşă de 1/4 din diferenţa dintre salariul de bază prevăzut de lege pentru anul 2022 şi cel din luna decembrie 2018, iar din ianuarie 2020 și până în prezent, inflația a ajuns la aproximativ 11%! Subliniem că majorarea salarială pe care Guvernul este dispus să o acorde în anul 2022 ar fi de aproximativ 65 de lei, ceea ce este umilitor!

Citeste si: Vești bune pentru români! Se dau bani bonus la salariu! Cine sunt angajații care pot beneficia de aceste sume

Citește și: Alimente bogate in B12. Surse de vitamina B12

Citește și: Veste bună pentru gospodine și pensionare! Statul oferă bani pentru repartitoare. Cine va putea beneficia de un voucher de 750 de lei

„Peste 30.000 de salariați din categoria personalului nedidactic din învățământ beneficiază de salariul minim brut pe țară garantat în plată, deși, de la data declarării pandemiei COVID-19, acești salariați au desfășurat și alte tipuri de activități ce nu au legătură cu cele specifice postului deținut.

Citeste si: Guvernul a decis! Aceste pensii nu vor fi plătite în 2022. Totul este deja stabilit

În același timp, personalul din învățământ este singura categorie de bugetari care nu beneficiază de sporuri pentru condiții de muncă, deoarece în ultimii ani politica guvernamentală în domeniul salarizării a fost aceea a plafonării cuantumului sporurilor la nivelul anterior intrării în vigoare a Legii nr. 153/2017”, s-a mai arătat în sindicate, într-o postare pe Facebook.