În Noua Zeelandă, una dintre țările care au reușit să managerieze cel mai efciient pandemia COVID-19, cu extrem de puține cazuri și decese înregistrate, a anunțat măsuri drastice pentru angajații care nu doresc să se imunizeze. Recent mai mulți ofițerii vamali care au refuzat să se vaccineze anti-COVID au fost concediați.
Mai mulți angajați la stat au fost concediați după ce au refuzat vaccinarea
Autoritățile din Noua Zeelandă au decis concedierea a nouă ofițeri vamali care au refuzat să se vaccineze anti-COVID.
Sindicatele s-au pronunțat împotriva vaccinării obligatorii și au insistat că personalul nevaccinat „ar trebui redistribuit, iar drepturile lor de muncă trebuie protejate”. Agenția
Guvernul Ardern a dispus ca toate persoanele care lucrează în zona de frontieră cu risc ridicat să fie vaccinate până la data de 1 mai. Până acum, circa 95% din personalul vamal din prima linie a primit prima doză, iar 85% și rapelul, conform capital.ro.
În Noua Zeelandă doar 26 de decese au fost asociate infecției cu COVID-19 la cinci milioane de locuitori, de la începutul pandemiei.
Aplicația care ar putea ajuta la detectarea infecției cu COVID, dezvoltată în Noua Zeelandă
O aplicație pentru smartphone-uri care poate detecta infecția cu noul coronavirus cu trei zile înainte de apariția simptomelor, se află în faza de dezvoltare.
Aplicația se numește Elarm și poate detecta cu o precizie de 90% infecțiile cu COVID, cu până la trei zile înainte de apariţia simptomelor, se alfă în faza de testare în Noua Zeelandă.
Citește și: Ce cantitate de lapte consuma un bebelus? Tabel cantitate lapte bebelusi
Elarm poate fi folosită pe smartwatch sau telefoane mobile ce evaluează activitatea sportivă.
Tehnologia din spatele aplicației se bazează pe inteligenţa artificială pentru a analiza ritmul cardiac şi temperatura corporală. Astfel, algoritmul poate detecta semne precum oboseală accentuată, tuse și respirație îngreunată.
Tehnologia utilizează poate ajunge la un punct de referinţă în ceea ce priveşte starea de sănătate a utilizatorului şi, astfel, poate emite alerte în cazul unor modificări fiziologice asociate infecției cu COVID-19.
Aplicaţia ''Elarm'' este deja disponibilă în baza unui abonament lunar şi pentru unele companii care au pus-o la dispoziţia angajaţilor lor, precum compania minieră americană Newcrest, potrivit digi-world.ro
Citeste si: Bilanț coronavirus 3 mai 2021: Câte cazuri noi au fost înregistrate și câte decese!
Potrivit dezvoltatorului Datamine, cu sediul în Noua Zeelandă, aplicaţia poate detecta virusul cu o precizie de 90% cu până la trei zile înainte de apariţia simptomelor, precum tuse, dificultăţi de respiraţie şi oboseală.
Citeste si: Test COVID pe telefon? Ce aplicație poate detecta infecția cu COVID-19 înainte de apariția simptomelor