Potrivit Agerpres, declaratia a fost facuta cu ocazia dezbaterii prilejuite de lansarea studiului 'Impactul calificarii si recalificarii asupra cererii si ofertei de munca', studiu realizat de expertii Biroului pentru observarea pietei muncii si a calitatii locurilor de munca din cadrul Blocului National Sindical (BNS).
"
Ne ingrijoreaza foarte mult fenomenul cresterii riscului de saracie in randul celor care lucreaza, deoarece procentul salariatilor care pot fi inclusi in aceasta categorie a ajuns deja in Romania la 17,3%.
Prin comparatie, in Republica Ceha si Finlanda acest procent este de numai 3,7%. De asemenea, in urma studiilor realizate in ultima perioada, reiese ca numai 9,5% dintre romani considera ca sunt bine platiti, in timp ce procentul acestora este de 63% in Danemarca si de 60% în Luxemburg. Nu in ultimul rand, peste 20% dintre romani considera ca slujbele detinute nu le ofera perspectiva avansarii in cariera", a afirmat ministrul Mariana Campeanu.
Aceasta a subliniat, totodata, ca in perioada urmatoare este necesara dezvoltarea competentelor si a calificarii profesionale.
"
Daca pe termen scurt, mediu si lung nu vom avea in vedere cresterea nivelului invatamantului, dar si a cursurilor de formare si calificare profesionala, riscam ca pe viitor sa ne confruntam cu probleme foarte grave in ceea ce priveste pregatirea resurselor umane ”, a adaugat ministrul. Potrivit Marianei Campeanu, statul trebuie sa se aplece in aceasta perioada spre reducerea evaziunii fiscale, colectarea corecta a taxelor si impozitelor, dar si catre eliminarea muncii la negru.