Angela Merkel a propus un plan în trei etape pentru a ridica restricțiile din Germania. Iată cu ce propunere a venit Cancelarul german

Author: Madalina Maftei
Actualizat: 22 iul 2022, 00:45
Angela Mekel, plan pentru ridicarea restricțiilor în Germania

Cancelarul Germaniei, Angela Merkel, a propus un plan pentru a ridica restricțiile din Germania. Șefa executivului de la Berlin a propus un plan care se va desfășura în trei etape.

Angela Merkel a propus un plan pentru ridicarea restricțiilor din Germania, care se va desfășura în trei etape și este legat de intensificarea activității de testare COVID-19, a precizat Cancelarul german la reuniunea conducerii CDU, relatează Reuters.

Angela Merkel, plan pentru ridicarea restricțiilor din Germania

Angela Merkel are în plan să redeschidă părți ale societății începând cu extinderea numărului de contacte personale, urmată de școli și colegii vocaționale, iar în cea de-a treia fază, de activități sportive, restaurante și cultură, potrivit patricipanților de la reuniune.

Restricțiile care sunt în vigoare în Germania până pe 7 martie

Germania menține restricțiile împotriva răspândirii coronavirus până pe data de 7 martie, școlile elementare și creșele din 10 state ale federației și-au relaut activitatea, iar saloanele cosmetice își vor relua activitatea săptămâna viitoare.

Restrictii Germana pana pe 7 martie

Citeste si: Carantină obligatorie pentru românii întorşi în ţară! Ce state se află pe lista roşie

Au fost confirmate 4.369 de cazuri în ultimele 24 de ore

Chiar dacă numărul de cazuri de COVID au scăzut în ultimele săptămâni, rata de incidență de șapte zile încă este situată la 60 de cazuri la 100.000 de locuitori. Astfel, luni, Germania a raportat 4.369 de noi cazuri şi încă 62 de decese cauzate de noul coronavirus în ultimele 24 de ore. 

Citește și: Ce sa puneti in geanta de maternitate? Elemente esentiale pentru momentul nasterii

Citește și: Cum crede Carmen Harra că va gestiona apărarea României, Donald Trump? "Ar fi grozav dacă ar putea, întrebarea este: ce vrea el, de fapt?"

Începând de marţi, 23 februarie, Helge Braun, şeful de cabinet al cancelarului german, va convoca un grup de lucru pentru a propune un plan pentru următoarea întâlnire a guvernului federal cu şefii executivelor celor 16 landuri, prevăzută pentru 3 martie, conform Agerpres.

Citeste si: Noi RESTRICTII impuse de autoritatile germane pentru persoanele care vin din Romania!

Teste COVID-19 gratis în Germania

Ministrul sănătății german Jens Spahn a venit cu un nou apel către guvern de a oferi teste rapide gratuit începând cu 1 martie. În altă ordine de idei, campania de vaccinare anti-COVID-19 din Germania a fost afectată până acum de probleme în furnizarea vaccinului. 

Până duminică, în Germania au fost administrate doar puţin peste 5 milioane de doze.

Ministrul sănătăţii federal şi miniştrii sănătăţii din landuri vor decide luni dacă profesorii şi educatorii vor avea o prioritate mai mare la vaccinare. Pe de altă parte, ministrul sănătăţii Christine Lambrecht a evocat posibilitatea ridicării restricţiilor pentru persoanele vaccinate anti-COVID-19, de îndată ce vor exista mai multe informaţii despre eventuala prevenire a transmiterii bolii.

Citeste si: Carantină obligatorie pentru românii întorşi în ţară din zone de risc! Care sunt ţările de pe lista galbenă