Doar angajații de la stat vor beneficia de aceste libere suplimentare în anul 2024, nefiind adusă nicio modificare pentru cei care lucrează în sectorul privat.
Angajații de vor bucura de zile libere în plus
Zilele pe care Guvernul le-a stabilit ca fiind libere sunt 2 mai, 16 august și 27 decembrie 2024, pe lângă liberele care sunt prevăzute, deja, de lege.
„Mai am și o veste care cred că este bună pentru români, în general- este vorba despre zilele libere pentru anul care vine, 2024, pentru cei din sistemul bugetar, și anume, pe lângă cele care sunt legal zile libere, s-a mai decis ca zilele de joi- 2 mai, vineri- 16 august și vineri- 27 decembrie 2024 să fie zile libere pentru personalul instituțiilor și autorităților publice”, a anunțat purtătorul de cuvânt al Guvernului, Mihai Constantin.
Proiectul de Hotărâre a fost adoptat joi, pe 21 decembrie, de către Guvern. Conform actului, cele 3 zile libere bonus sunt puse în legătură cu 3 minivacanțe din anul 2024, întrucât se vor afla între zilele de sărbătoare legală și weekend-uri.
„Se poate face astfel o punte pentru trei minivacanțe, care cred că îi vor bucura pe mulți în anul care vine.”, a mai transmis oficialul.
Citește și: Bebe la 1 luna – dezvoltarea bebelusului si sfaturi pentru parinti
Ce zile libere vor avea angajații în 2024
După ordinea în calendar, prima minivacanță pe anul 2024 va avea loc la începutul lunii mai, mai exact între 1 și 6 mai. Aceasta va dura, în total, 6 zile, întrucât pe 1 mai va fi Ziua Muncii, iar pe 3 mai va fi Vinerea Mare, ceea ce înseamnă că și ziua de 2 mai va fi liberă, aflându-se între aceste sărbători.
Cea de a doua minivacanță de care se vor putea bucura bugetarii va fi la jumătatea lunii august, mai exact de pe 15 până pe 18 august. Aceasta va avea loc cu ocazia sărbptorii Adormirii Maicii Domnului, care va pica într-o zi de joi.
Astfel, fiind situată între o sărbătoare și un weekend, automat, ziua de 16 august va fi, și ea, liberă.A treia minivacanță din anul 2024 va fi de Crăciun, iar aceasta va dura, în total, 5 zile. Având în vedere că prima și a doua zi de Crăciun vor cădea miercuri și joi, vinerea dintre aceste sărbători și weekend va fi declarată liberă.
„Aceste zile vor fi recuperate prin prelungirea programului de lucru în alte zile din preajma acestor date anunțate mai devreme”, a mai spus Mihai Constantin.
Citește și: Câte mini-vacanțe vom avea în 2024? Lista sărbătorilor legale