Anunt de la Guvern: Salariu mediu de 1.000 de euro și aproape o mie de kilometri de autostradă

Author: Diana Tilă
Actualizat: 03 feb 2021, 07:40

PNL își lansează joi programul de guvernare 2020-2024 cu care încearcă să convingă românii să le dea votul pentru a forma guvernarea după alegerile parlamentare din 6 decembrie.

PNL promite în programul de guvernare că va aduce cea mai mare creștere economică din UE în viitorii 4 ani, creșterea cu 46% a pensiilor până în 2024, finalizarea a 660 km de autostradă și 310 km de drumuri expres, plus demararea altor mari investiții în infrastructură.

Promisiunile PNL

O sinteză a programului de guvernare, făcută publică de PNL, arată că dacă va ajunge la guvernare, partidul va demara procedurile de modificare a Constituției pentru a implementa referendumul din 2019 și Acordul Politic Național inițiat de președintele Iohannis.

 Liberalii vor să reformeze din temelii sistemul educațional, cel  din sănătatea publică. Ba chiar vor să umble și la legile justiției și la cea electorală. Programul lor de guvernare este stufos, însă vă prezentăm câteva dintre pincipalele borne ale acestuia la capitolul nivel de trai:

Citește și: Ce cantitate de lapte consuma un bebelus? Tabel cantitate lapte bebelusi

Citește și: Veste bună pentru gospodine și pensionare! Statul oferă bani pentru repartitoare. Cine va putea beneficia de un voucher de 750 de lei

 

  • Crearea a peste 560.000 noi locuri de muncă mai bine plătite în economie;
  • Salariul mediu net va crește cu aproape 50% față de nivelul din 2020 și va ajunge la 1.000 Euro/lună în 2024;
  • Majorarea valoarea punctului de pensie cu 46% până în 2024 față de 2019;
  • Valoarea punctului de pensie crește de la 1.265 Lei în 2019 la 1.840 lei în 2024;
  • Pensia medie anuală crește cu cca. 536 Lei până la aproape 2.000 Lei în 2024 față de nivelul din 2020.
  • 320 Km din Autostrada A7, Ploiești-Buzău-Focșani-Bacău-Pașcani – 6,09 mld. Lei;
  • 160 Km din Autostrada Transilvania – 4,17 mld. Lei;
  • 43 Km din Autostrada Pitești-Sibiu (secțiunea 1 Sibiu-Boița și secțiunea 5 Curtea de Argeș-Pitești) – 2,32 mld. Lei;
  • 100 Km din Autostrada de Centură a Bucureștiului (Sud și Nord) – 4,93 mld. Lei;
  • 24 Km din Autostrada Sebeș-Turda Lotul 2 – 549.33 mil. Lei;
  • 14 km din Autostrada Lugoj-Deva Lotul 2 – 1,36 mld. Lei.
  • 121 Km din Drumul Expres Craiova-Pitești – 3,15 mld. Lei;
  • 13 Km – Drumul Expres Brăila-Galați – 530.312 mil. Lei;
  • 98 km – Drum Expres Buzău-Brăila – 1,80 mld. Lei;
  • 76 Km – Drum Expres Focșani-Brăila – 1,40 mld. Lei.

Până în 2024 românii primesc mai mulți bani, reprezintă doar una dintre promisiunile pe care le fac liberalii românilor. Dublarea alocațiilor până în 2024 și îmbunătățirea sistemului educațional sunt alte puncte ale programului de guvernare:

  • Dublarea alocațiilor pentru copii, conform calendarului început în august 2020, până la 1 iulie 2022;
  • Reforma carierei didactice: profesioniști în educație prin flexibilizarea formării inițiale, formarea continuă, politici meritocratice de salarizare, stimularea abordărilor transdisciplinare;
  • Profesionalizarea guvernanței sistemului de educație și a managementului instituțiilor de învățământ;
  • Digitalizarea procesului educațional și interconectarea bazelor de date;
  • Conectarea la internet a tuturor unităților de învățământ până la începutul anului școlar 2022-2023

Romanii primesc mai multi bani pana in 2024. Alocatiile se vor dubla

 

 

 

Taguri: