Pensionarii primesc noi vești despre pensiile din 2023. Guvernul a decis să acorde mai mulți bani începând cu anul viitor. Despre ce este vorba, mai exact?
Anunț de ultim moment pentru acești pensionari! Vor primi mai mulți bani din 2023. Guvernul a decis
Potrivit unei OUG oficializate săptămâna trecută, pensiile militare vor fi actualizate automat în 2023 cu rata medie anuală a inflației. În plus, pensiile mai mici de 10.000 de lei urmează să fie majorate suplimentar.
„Cuantumul pensiilor militare de stat aflate în plată la 31 decembrie a anului anterior se indexează, din oficiu, începând cu 1 ianuarie a anului în curs, cu ultima rată medie anuală a inflației, indicator definitiv, cunoscut la această dată și comunicat de Institutul Național de Statistică”, este scris în Legea 223/2015.
Citește și: Unde poți găsi magazinele ANAF. Se vând produse cu prețuri care încep de la 1 leu
Citește și: Durere in partea stanga a corpului – cauze si remedii
Cum va fi realizată indexarea?
Pensiile militare recalculate și cele stabilite până la data de 31 decembrie 2017 vor fi indexate suplimentar în 2023 în următoarea modalitate:
- pensiile de până la 3.000 lei vor fi indexate cu 7,4%, fără să depășească 3.154 lei;
- pensiile de 3.001 – 4.400 lei vor fi indexate cu 5,1%, fără să depășească 4.573 lei;
- pensiile de 4.401 – 5.800 lei vor fi indexate cu 3,9%, fără să depășească 5.981 lei;
- pensiile de 5.801 – 7.200 lei vor fi indexate cu 3,1%, fără să depășească 7.388 lei;
- pensiile de 7.201 – 8.600 lei vor fi indexate cu 2,6%, fără să depășească 8.782 lei;
- pensiile de 8.601 – 10.000 lei vor fi indexate cu 2,1%, fără să depășească 10.000 lei.
La rândul lor, sunt vizate și pensiile militare stabilite începând cu data de 1 ianuarie 2018. Acestea vor fi indexate suplimentar în 2023 în următoarea modalitate:
- pensiile de până la 3.000 lei vor fi indexate cu 3,8%, fără să depășească 3.076 lei;
- pensiile de 3.001 – 4.400 lei vor fi indexate cu 2,5%, fără să depășească 4.485 lei;
- pensiile de 4.401 – 5.800 lei vor fi indexate cu 1,9%, fără să depășească 5.888 lei;
- pensiile de 5.801 – 7.200 lei vor fi indexate cu 1,5%, fără să depășească 7.295 lei;
- pensiile de 7.201 – 8.600 lei vor fi indexate cu 1,3%, fără să depășească 8.687 lei;
- pensiile de 8.601 – 10.000 lei vor fi indexate cu 1%, fără să depășească 10.000 lei.