Marius Budăi a explicat ce se va întâmpla, în peroada următoare, cu salariile angajaților statului. Se cer măsuri severe, pentru ca problema găurii bugetare să fie rezolvată.
Ce se întâmplă cu salariile românilor în perioada următoare
Ministrul Muncii i-a liniștit pe angajații statului, spunând că salariile lor nu vor îngheța, ci, o perioadă de timp, nu vor mai crește.
„Avem nevoie ca o perioadă de câteva luni să nu mai fie intervenții asupra legii salarizării. Ştiți foarte bine, suntem într-un contract cu Banca Mondială, punem la dispoziția Băncii Mondiale datele, astfel încât să avem oglinda unde suntem acum și să știm ce măsuri trebuie să luăm.
Deci, nu vorbim de o înghețare a salariilor, vorbim de o neintervenție pe o perioadă limitată”, a declarat marţi ministrul Muncii, Marius Budăi”, a precizat ministrul.
Mai mult decât atât, întrebat dacă există vreo șansă ca salariile să crească până la finalul anului, acesta s-a ferit să dea un răspuns sigur, spunând că totul depinde de decizia pe care coaliția de guvernare o va lua.
Citește și: Câte zile libere vom avea de Rusalii 2023?
De asemenea, acesta a mai punctat că, dacă se va accepta o mărire a salariilor, aceasta nu va putea să fie făcută prea repede, deoarece tocmai ce a fost aprobată una, începând cu luna ianuarie a anului curent.
Citește și: Greutate si inaltime copii in functie de varsta
Persoanele care vor să fie angajați ai statului vor putea să se angajeze în domeniul educației și în cel al sănătății, deoarece este nevoie de personal, aceste două categorii reprezentând o excepție.
Măsurile sociale pregătite de Guvern
Guvernul României își dorește ca, în cazul în care va exista o problem urgentă, indiferent de sectorul în care aceasta se va desfășura, să existe fondurile necesare, pentru a fi rezolvată imediat.
Concret, Marius Budăi a spus că, pe viitor, se dorește crearea unui spațiu bugetar care să permite rezolvarea problemelor fie economice, fie sociale, fie de altă natură, indiferent de momentul în care apar.
Citește și: Angajații din mediul privat ar putea primi vouchere de vacanță. Senatul a inițiat consultări publice
Mai mult decât atât, ministrul Muncii a mai precizat că nu se vor pierde banii din PNRR din cauza pensiilor special, care au fost declarate ca fiind o amenințare în acest sens.
„Eu am văzut că preşedintele partidului meu, din care fac eu parte, PSD, Marcel Ciolacu, a fost extrem de categoric şi a spus că nu”, a mai completat ministrul.