Anunț important despre cardurile sociale! Ce se întâmplă cu banii dacă nu sunt cheltuiți până la finalul lunii decembrie

Autor: Diana Ghita
Actualizat: 18 dec 2023, 19:57

Banii de pe carduri trebuie cheltuiți până la finalul lunii

Sursa: Unsplash

Cardurile sociale sunt oferite cetățenilor vulnerabili prin intermediul programului „Sprijin pentru România“, cu scopul ca aceștia să-și poată cumpăra alimentele necesare.

Deși cardurile pentru alimente au fost emise în vara anului 2022. Programul a continuat și în acest an, iar banii de pe voucherele sociale trebuie cheltuiți în decursul acestei luni.

Banii de pe cardurile de alimente trebuie cheltuiți cât mai repede

În luna decembrie a fost virată ultima tranșă de bani, întrucât cardurile sociale ar urma să expire cât de curând. 

Banii pentru această lună au fost virați către beneficiari încă de pe 15 decembrie, însă important de știut este că banii pot fi cheltuiți până la finalul acestei luni, în caz contrar, vor fi retrași automat.

Acest lucru se va întâmpla din cauză că anul 2023 este ultimul în care voucherele pentru alimente sunt valabile, acestea urmând să expire la începutul anului 2024.

Suma totală a ajutorului financiar este în valoare de 1.500 de lei, care au fost oferiți în 6 tranșe, a câte 250 de lei la fiecare două luni. De acești bani au beneficiat românii defavorizați, cu situații financiare precare.

Citește și: Greutate si inaltime copii in functie de varsta

Citește și: Bogdan și Gagea, discuție în grădina casei. Motivul pentru care Gagea nu a putut merge spre o altă fată. „Adevărul o să iasă la suprafață!”

Conform informațiilor transmise de către Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene, categoriile de cetățeni eligibili pentru cardurile sociale sunt:

Oamenii fără adăpost, reglementați conform prevederilor legale în vigoare;

  • Pensionarii ale căror venituri nete lunare nu depășesc suma de 1.500 de lei;
  • Familiile care au venituri nete lunare/membru mai mici sau egale cu suma de 600 de lei (acestea trebuie să aibă în îngrijire minimum 2 copii);
  • Familiile monoparentale care au venituri nete lunare de maximum 600 de lei;
  • Familiile care au dreptul de a primi ajutor social conform Legii nr. 416/2001 referitoare la venitul minim garantat, cu modificările și completările ulterioare; 
  • Persoanele cu handicap grav, accentuat sau mediu, ale căror venituri nete lunare nu depășesc suma de 1.500 de lei.

Citește și: Vești proaste pentru mai mulți pensionari și bugetari. Ce ajutoare financiare dispar în anul 2024

Ce se va întâmpla cu ajutoarele pentru încălzire

Românii nu riscă să piardă doar banii pentru alimente, dacă nu îi cheltuie la timp, ci și o parte din suma aferentă ajutoarelor pentru încălzire.

Acest sprijin financiar este oferit până în luna martie a anului 2024, însă nu perioada de valabilitate îi va afecta pe cetățeni, ci informațiile trecute în cererea pentru acordarea respectivului ajutor.

În funcție de acestea, suma ajutorului de încălzire poate fi mai mică sau mai mare.

Solicitanții trebuie să înainteze, la primăria de care aparțin, o cerere și o declarație pe propria răspundere. În respectivele documente, cetățenii eligibili trebuie să specifice: informații referitoare la sistemul de încălzire al locuinței, componența familiei și veniturile lunare încasate (acestea trebuie să fie de maximum 1.386 de lei/membru de familie sau de maximum 2.053

de lei/persoană, în cazul celor care locuiesc singuri).

Citește și: Cine poate beneficia de vouchere pentru cumpărăturile de Crăciun. Vezi care sunt criteriile pentru a intra în posesia lor