In tara noastra, Guvernul acorda stimulentul de insertie in conformitate cu prevederile OUG nr. 111/2010 privind concediul şi indemnizaţia lunară pentru creşterea copiilor, cu modificările și completările ulterioare dar si ale normelor metodologice de aplicare a prevederilor O.U.G. 111/2010 privind concediul şi indemnizaţia lunară pentru creşterea copiilor, cu modificările și completările ulterioare, potrivit Ministerului Muncii si Protectiei Sociale.
Astfel, persoanele care pot beneficia de stimulentul de insertie acordat de stat sunt: oricare dintre cei doi parinti biologici ai copilului; persoana care a adoptat copilul; persoana careia i s-a incredintat copilul pentru adoptie;
Guvernul va adopta astazi ordonanta de urgenta prin care va creste stimulentul pentru insertie!
Potrivit notei de fundamentare a proiectului, se propune ca stimulentul de insertie sa fie acordat şi „ca formă de sprijin pentru părinţii care au beneficiat de concediul pentru creşterea copiilor şi care fie şi-au pierdut locul de muncă înainte de solicitarea concediului, fie locul de muncă a fost desfiinţat sau angajatorul
Iata cum se propune acordarea stimulentului de insertie: in cuantum de 1500 lei, numai daca persoanele primesc venituri impozitate, oricand inainte de implinirea varstei de sase luni de catre copil, sau inainte de implinirea varstei de un an in cazul copiilor cu dizabilitati, iar stimulentul va fi acordat pana la implinirea de catre
copil a varstei de 2 ani sau pana la 3 ani in cazul celor cu dizabilitati.Citește și: Hemoglobina: Ce este si ce se ascunde o valoare scazuta a acesteia?
In cuantum de 650 lei, numai daca persoanele in cauza primesc venituri impozitate, oricand dupa implinirea varstei de sase luni de catre copil, respectiv un an in cazul copiilor cu dizabilitati, fiind acordat pana la implinirea varstei de 2 ani de catre copil si respectiv pana la implinirea varstei de 3 ani pentru cei cu dizabilitati. Sau oricand dupa implinirea de catre copul a varstei de 2 ani, respectiv 3 ani in cazul celor cu dizabilitati, fiind acordat pana la implinirea de catre copil a varstei de 3 ani si respectiv 4 ani, in cazul celor cu
"Părintele aflat în concediu pentru creşterea copilului, care alege să revină la muncă oricând înainte de împlinirea de către copil a vârstei de şase luni, va încasa stimulent de inserţie în valoare de 1.500 de lei lunar. Părintele va primi aceşti bani până la împlinirea de către copil a vârstei de doi ani", se specifica intr-un proiect de OUG lansat recent in dezbatere publică de Guvern, potrivit economica.net
Citeste si: Indemnizații pentru persoane cu handicap, veterani și văduve în 2021. Cât sunt și cum se aprobă