Vești bune pentru cadrele didactice din România, se majorează salariile cu 16%, potrivit ultimelor informații oferite de Ministerul Muncii și Protecției Sociale.
Se majorează salariile profesorilor cu 16%. De când se aplică
Salariile profesorilor se măresc cu 16% de la 1 ianuarie 2022. Ministerul Muncii și Ministerul Educației vor susține solicitarea sindicatelor din învățământul preuniversitar și universitar în ceea ce privește aplicarea celor două majorări salariale pentru aceste categorii, de câte 8% fiecare, care au rămas restante de la data anterioară a prevederilor legale.
Conform unui comunicat de presă al Ministerului Muncii, Raluca Turcan și Sorin Cîmpeanu au avut discuții despre creșterea salariilor personalului didactic din învățământ, care ar fi trebuit să primeasc, din 1 septembrie 2020, salariile prevăzute de lege pentru anul 2022, prevdere care a fost ulterior prorogate.
În timpul întrevederii, reprezentanții federațiilor sindicale reprezentative din învățământ au solicitat ca cele două tranșe de creșteri salariale restante prevăzute de Legea 153/2017, să fie de câte 8% fiecare și să se acorde începând cu 1 ianuarie, anul viitor.
Citeste si: Vești bune pentru români! Se majorează salariul minim pe economie cu 10% de la 1 ianuarie 2022
”În cadrul discuţiilor s-a convenit ca Ministerul Educaţiei să calculeze impactul financiar al acordării majorărilor salariale solicitate de sindicate, precum şi al creşterii salariului de bază minim brut pe ţară garantat în plată şi că reprezentanţii celor două ministere vor susţine solicitările reprezentanţilor federaţiilor sindicale prezenţi la această întâlnire”, se
precizează în comunicatul de presă transmis de Ministerul Muncii.Citește și: Bebe la 1 luna – dezvoltarea bebelusului si sfaturi pentru parinti
Totodată, cele două părți au discutat și despre impactul creșterii salariului minim asupra categoriilor de persoane care nu fac parte din rândul cadrelor didactice, care au deja veniturile la nivelul salariului minim pe economie de anul viitor.
De asemenea, luând în considerare că Ministrul Educației a preluat creșterea de la administrația publică, cele două părţi au tratat situaţia salarizării funcţiei de educator puericultor, care nu se regăseşte în categoria funcţiilor didactice din anexa nr. 1 la Legea-cadru nr.153/2017, se menţionează în comunicat.
Așadar, în perioada imediat următoare, Ministrul Educației va analiza consecințele și impactul salarial pentru această funcție, pentru a putea propune modificările necesare în Legea salarizării, potrivit comunicatului Ministerului Muncii.
Citeste si: E oficial! Românii vor primi mai mulți bani! S-a publicat în Monitorul Oficial