Pandemia de Covid-19 este o problemă cu care întreaga planetă se confruntă în prezent. Cu scopul de a micșora pe cât de mult posibil rata de infectare, Guvernele mai multor țări implementează diferite măsuri restrictive care să încetinească evoluția virusului.
România este una dintre țările care a ales să implementeze diferite restricții pentru populația sa, cu scopul micșorării numărului de cazuri de Covid-19. Printre acestea se numără interzicerea accesului în diferite locații fără a prezenta un certificat verde, închiderea magazinelor și localurilor la o oră prestabilită pentru a reduce circulația pe timp de noapte și
Noi detalii privind obligațiile cetățenilor vor putea fi impuse în curând, iar nerespectarea acestora poate avea drept consecință acumularea unor amenzi usturătoare din partea autorităților. Iată ce contravenții riscă românii care nu se supun noilor legi.
Românii vor fi verificați pe stradă de oamenii legii
Noua decizie a Comitetului Național pentru Situații de Urgență (CNSU) impune autorităților să facă anumite controale în vederea sancționării persoanelor care nu folosesc măștile medicale prevăzute de lege.
Astfel, autoritățile din cadrul Sindicatului Europol au făcut publice informații conform cărora CNSU obligă prin lege ca polițiștii să verifice ce tip de mască poartă oamenii și să acorde amenzi persoanelor care folosesc măști neconforme. Vizați în special sunt oamenii care folosesc măști din materiale textile sau alte materiale diferite de cele recomandate.
„Ca urmare a ultimelor decizii ale CNSU luate în această dimineață, se reintroduce obligativitatea purtării măștii de protecție în spațiile închise cât și în spațiile deschise.
Elementul de noutate însă este reprezentat de interzicerea utilizării măștilor textile. Dacă până în prezent, actele normative vorbeau despre purtarea măștii de protecție, astfel încât să acopere nasul și gura”, au declarat autoritățile prin intermediul unui comunicat de presă.
Citește și: Ce sa puneti in geanta de maternitate? Elemente esentiale pentru momentul nasterii
Care este valoarea amenzilor
Noile reglementări privesc utilizarea măștilor de protecție împotriva Covid-19, astfel încât persoanele care nu utilizează o mască medicală omologată sau cu FFP2 vor fi sancționate conform legi. În această categorie a măștilor neconforme se află cele din materiale textile fără filtru și cele confecționate din alte materiale care nu protejează purtătorul și alte persoane cu care acesta interacționează. Mai mult decât atât, oamenii legi sunt obligați să verifice și modul de purtare al măștii, scoaterea incorectă a acesteia sau manipularea sa pe durata verificării.
Decizia CNSU impune ca persoanele care nu respectă noile reglementări să fie sancționate cu amenzi în valoare de 25 de euro, însă suma poate să difere în funcție de greșeala pe care cetățeanul o face sau, în cel mai bun caz, acesta se poate alege doar cu un avertisment verbal din partea autorităților.
Comunicatul emis de Sindicatul Europol arată opinia autorităților despre noile măsuri, acestea fiind în contradicție completă cu noile reglementări, conform Antena 3: „Sindicatul Europol recomandă polițiștilor din stradă să refuze să aplice prevederi lipsite de claritate și de logică și să-și invite șefii să le arate cum se realizează controlul măștilor de protecție. Pe toată durata pandemiei, profesia de polițist a fost cea mai versatilă.
Citeste si: Care este simptomul specific Omicron, care apare doar noaptea. Medicii au precizat cum se manifestă boala
De la intenția ministrului Vela de a împărți Lumina sfântă de către polițiști, identificarea și transportarea celor care sunt surprinși în afara locuinței unde trebuiau să fie carantinați și până la noile sarcini de a verifica măștile de protecție, ne așteptăm că în curând, guvernanți să îi pună pe polițiști să efectueze teste PCR, să consulte persoane care prezintă simptome sau de ce nu, să efectueze operații pe creier acolo unde nu există chirurgi”, a declarat Sindicatul Europol într-un comunicat de presă.
Ministerul Sănătății despre pandemia de Covid-19
În contextul pandemiei de Covid-19, Ministerul Sănătății a întocmit o listă cu recomandări pentru toate persoanele care se află pe teritoriul României, cu scopul prevenirii infectării cu virusul Sars-Cov-2 și încetinirii procesului de evoluție al bolii. Iată care sunt acestea:
- Respectarea măsurilor de distanțare și evitarea aglomerațiilor;
- Respectarea igienei personale;
- Purtarea corectă a măștii;
- Vaccinarea- previne formele severe ale bolii;
- Testarea- înainte de intrarea în contact cu persoane vulnerabile nevaccinate sau în cazul resimțirii unor simptome specifice Covid-19;
- Monitorizarea constantă a stării de sănătate;
- Evitarea tratării cu antibiotice care nu sunt recomandate de medicii specialiști;
- În cazul în care în urma unui test rezultatul este pozitiv, este necesară declararea la Direcția Publică de Sănătate a localității din cadrul căreia face parte persoana în cauză.
Sursă: antena3.ro , playtech.ro