Această decizie confirmă constituționalitatea dispozițiilor Legii referitoare la protecția consumatorilor și la costul total al creditării și la cesiunea de creanțe. Potrivit comunicatului CCR, articolele vizate în mod special de sesizare, și anume art.1, art.2 lit.b), art.6, art.10 alin.(1) și art.12, au fost validate drept constituționale.
Cum pot modifica consumatorii dobânzile
Legea criticată nu încalcă principiul constituțional al bicameralismului, deoarece nu prezintă diferențe majore de conținut juridic între formele adoptate de cele două Camere ale Parlamentului.
Asociația Utilizatorilor Români de Servicii Financiare (AURSF) a precizat că, după promulgarea legii, niciun român nu va mai putea fi obligat să plătească unui IFN (Instituție Financiară Nebancară) mai mult decât dublul valorii creditului. În plus, legea prevede o plafonare a dobânzilor care pot fi percepute consumatorilor, în funcție de tipul și valoarea creditului. Aceste măsuri sunt menite să protejeze consumatorii de practicile abuzive și de supraîndatorare.
Pentru prima dată, consumatorii vor avea posibilitatea să depună solicitările de rezolvare amiabilă a cererilor de reducere a dobânzilor și a costului total al creditului prin intermediul asociațiilor de consumatori. Aceasta reprezintă o schimbare semnificativă, întrucât oamenii primesc un sprijin suplimentar în negocierile cu creditorii.
Citește și: BNR a majorat dobânda cheie cu 7%. Cresc ratele românilor din 11 ianuarie 2023
Citește și: Ce cantitate de lapte consuma un bebelus? Tabel cantitate lapte bebelusi
Citește și: Veste bună pentru pensionarele din țară! Care sunt veniturile nepermanente care se vor adăuga la pensie
„Aproape trei luni și jumătate au avut de așteptat românii cu credite la IFN-uri până când Curtea Constituțională a României a permis legii, după o amplă analiză, să avanseze în forma în care a fost aprobată de Parlamentul României, pentru a fi promulgată de președintele României. Facem un apel de suflet către președintele României să o promulge în cel mai scurt timp posibil, pentru a curma coșmarul cu care se confruntă un număr foarte mare de români, cei mai mulți dintre ei cu venituri mici și cu un grad redus de educație financiară”,
Cum se calculează dobânda, în funcție de valoarea creditului
Președintele comisiei economice din Senat, Daniel Zamfir, inițiatorul legii, a salutat decizia CCR de a-i valida constituționalitatea. Zamfir a subliniat importanța acestei legi pentru protecția consumatorilor și pentru asigurarea unei piețe financiare echitabile și transparente.
„S-A SFÂRȘIT CALVARUL! DOBÂNZILE ABERANTE ALE IFN-urilor AU DEVENIT ISTORIE!!! CCR A RESPINS CONTENSTAȚIA USR!
Pe scurt, lucrurile stau așa:
- În cazul creditelor de consum în valoare maximă de 5.000 lei, costul total al creditării nu poate depăși 1% pe zi și, concomitent, valoarea totală plătibilă de către consumator nu poate depăși dublul valorii totale a creditului, incluzând aici și orice cheltuieli legate de recuperarea creditului, inclusiv cu executarea silită.
- În cazul creditelor de consum cu valoare cuprinsă între 5.001 și 10.000 lei, costul total al creditării nu poate depăși 0,8% pe zi și, concomitent, valoarea totală plătibilă de către consumator nu poate depăși dublul valorii totale a creditului, incluzând orice cheltuieli legate de recuperarea creditului, inclusiv cu executarea silită.
- În cazul creditelor de consum cu valoare cuprinsă între 10.001 și 25.000 lei, costul total al creditării nu poate depăși 0,6% pe zi și, concomitent, valoarea totală plătibilă de către consumator nu poate depăși dublul valorii totale a creditului, incluzând aici și orice cheltuieli legate de recuperarea creditului, inclusiv cu executarea silită.
- Dacă nivelul DAE este mai ridicat decât plafoanele stabilite la art. 4-6, acest nivel va fi redus, în mod corespunzător, la cererea consumatorului, fie pe cale amiabilă, fie pe cale judecătorească.
- În cazul creditelor de consum acordate de IFN în valoare maximă de 15.000 de lei, valoarea totală plătibilă de către consumator nu poate depăși dublul valorii totale a creditului
- În situația depășirii plafoanelor prevăzute consumatorul poate solicită creditorului financiar revizuirea contractului, iar creditorul financiar este obligat să efectueze în scris în termen de 45 de zile de la primirea solicitării consumatorului, o propunere de revizuire a contractului, ținând cont de situația financiară, inclusiv din perspectiva gradului maxim de îndatorare.
- Propunerea de revizuire a contractului va conține reducerea sau ștergerea parțială a unor obligații ale consumatorului, reeșalonarea sau refinanțarea acestora ori, după caz, darea în plată a imobilului ipotecat, cu respectarea prevederilor Legii nr. 77/2016 privind darea în plată a unor imobile în vederea stingerii obligațiilor asumate prin credite, cu modificările și completările ulterioare”, a scris Daniel Zamfir, pe Facebook.