Marius Budăi, ministrul Muncii, a spus când vor crește pensiile românilor. Acesta susține că PSD a cerut ca pensiile să fie mai mari cu cel puțin 10%.
De la cât vor crește pensiile românilor
Marius Budăi a anunțat că liderii Coaliției, premierul Nicolae Ciucă și Marcel Ciolacu sunt de acord cu mărirea pensiilor românilor.
„Vă spun foarte clar, că de la 1 ianuarie 2023.
Noi vrem să discutăm transparent, pe bază de cifre, am venit cu cifrele în coaliție, după propunerea pe care am făcut-o în numele PSD, m-am bucurat că la unul dintre evenimentele de la Curtea de Conturi, președintele Marcel Ciolacu și premierul a spus că pensiile trebuie să crească.
În discuțiile interne din partid s-a spus că e impetuos necesar (n.r. – ca procentul de majorare să fie comunicat) chiar înainte de a avea construcția bugetului de stat pe care o vom trimite în Parlamenent la dezbatere și așa cred că va fi”, a spus Marius Budăi la România TV.
Citește și: Hemoglobina: Ce este si ce se ascunde o valoare scazuta a acesteia?
Economistul Ilie Șerbănescu spune că nu există bani
Economistul Ilie Șerbănescu susține că, deși intenția există, România nu poate oferi pensionarilor bani mai mulți, deoarece nu există resursele necesare.
De asemenea, acesta susține că o mai bună variantă este aceea ca banii să fie acordați celor care nu au venituri mari și nu bugetarilor care, deja, au salarii și pensii colosale.
„Nu există bani. Să fie foarte clar, pentru că ne tot învârtim. Eu am zis-o de 100 de ori. Pensiile se dau din salarii. Sunt finanțate din salarii. Ca să am de unde plăti pensiile, trebuie să măresc fondul de salarii, nu bugetul – asta e altă discuție. Că se pot face exceptii, cu pachete sociale, pentru cei vulnerabili, cu venituri mici, asta e altă problemă.
Eu o salut (n.r. – decizia de majorare a pensiilor). Dar pentru pensii în general, în faza actuală, nu există bani. 10% să fie din ce? 1.000 de lei în plus pentru unul care are pensie de 10.000 de lei? Mai bine dau 250 de lei pentru cei care au pensii mici. De sutele astea de lei au nevoie mai mult ăia nenorociți. Eu mă voi bucura dacă voi primi, dar nu cred că fondul de salariii – în ultimele două – trei luni nu a mai crescut, ca să acopere inflația”, a spus acesta.