Casa de Pensii a făcut publice mai multe statistici. Printre acestea se numără cuantumul toatal de beneficiari de pensie din fiecare judeţ, suma medie primită de aceştia, dar şi dacă există întârzieri la plata indemnizaţiilor către români.
Ce se intampla cu pensiile in 2021
Un număr de 941.558 de persoane au beneficiat de indemnizaţiei sociale pentru pensionari, în luna noiembrie 2020. Datele au fost centralizate de Casa Naţională de Pensii Publice (CNPP).
Dintre aceştia 797.052 erau pensionari din sistemul public, iar 144.506 erau pensionari proveniţi din fostul sistem de pensii al agricultorilor.
Pentru pensionarii din sistemul public, valoarea medie a indemnizaţiei suportate de la bugetul de stat a fost de 299 de lei. Cele mai mari valori au fost înregistrate în judeţele Cluj – de 349 lei, Bistriţa-Năsăud (342 lei) şi Hunedoara (338 lei).
Cei mai mulţi beneficiari erau în Bucureşti – respectiv 35.037, şi în judeţele Suceava (32.209 pensionari), Iaşi (28.571) şi Dolj (27.688).
Pentru pensionarii agricultori, indemnizaţia socială medie suportată de la bugetul de stat a fost de 158 de lei. Cea mai mare valoare s-a înregistrat în Bucureşti (între 204 lei şi 253 lei, în funcţie de sector) şi în judeţele Ilfov – de 259 lei şi Gorj (233 lei).
Citește și: Alimente bogate in B12. Surse de vitamina B12
Numărul cel mai mare de beneficiari pensionari agricultori se înregistrează în judeţele Iaşi – de 9.821 persoane, Dolj (9.505) şi Botoşani (9.075).
Pensiile, virate fără întârzieri
Preşedintele Casei Naţionale de Pensii Publice, Daniel Buciu, a declarat vineri că nu există întârzieri în ceea ce priveşte plata pensiilor pentru luna ianuarie.
“Niciun talon de pensie nu a fost tipărit sau retipărit greşit, ba dimpotrivă ne aflăm în graficul normal de plată al pensiilor către beneficiarii care au optat pentru plata pensiilor prin Compania Naţională Poşta Română, dar şi beneficiarii care au optat pentru plata pensiilor în cont curent, potrivit convenţiilor în vigoare”, precizează şeful CNPP.
“Facem precizarea că, nici pentru aceste categorii de pensii speciale, nu există nicio întârziere cu privire la termenul de plată a lor către beneficiari”, a transmis vineri seara Daniel Buciu.
Citeste si: Se schimbă vârsta de pensionare pentru români! Cine sunt cei vizaţi