Alin Stoica a declarat la un post de televiziune că măsurile de relaxare în București vor intra în vigoare numai dacă incidența COVID se menține sub pragul de 1,5 la mia de locuitori și joi.
Prefectul Capitalei, despre măsurile de relaxare care ar putea intra în vigoare de la miezul nopții
Prefectul Capitalei, Alin Stoica, a precizat că, dacă și joi rata de infectare cu noul coronavirus este sub 1,5 la mie, Comitetul Municipal pentru Situații de Urgență se va întruni pentru a stabili măsurile de relaxare a restricțiilor pentru bucureșteni, care
”Vineri de la ora 00:00 vor intra în vigoare și vor fi aplicate”, a spus prefectul.
Potrivit noilor măsuri care ar trebui să intre în vigoare, în scenariul verde, restaurantele, cinematografele și sălile de spectacol vor putea funcționa la capacitatea de 50%, față de 30%, cât este acum.
Totodată, purtarea măștii de protecție și interdicția de circulație pe timp de noapte rămâne în vigoare.
Citește și: Greutate si inaltime copii in functie de varsta
Alin Stoica a mai spus că este puțin probabil ca săptămâna aceasta să scadă incidența cazurilor de COVID sub 1 la mie, ceea ce ar permite tuturor elevilor din Capitală să meargă fizic, dar acest prag ar putea fi atins până la sfârșitul săptămânii viitoare.
”Dacă se păstrează acest trend și nu avem influențe din perioadele anterioare, când au fost relaxate lucrurile, e posibil să ajungem la 1 la mie. Pasul de descreștere e mai mic și s-ar putea să fie o perioadă mai lungă până când ajungem acolo”, a spus el.
Prefectul Capitalei a fost întrebat dacă numărul infectărilor ar putea crește după minivacanța de Paște, acesta a precizat că: ”Am puțin inima strânsă. Aș vorbi de 1 Mai, pentru că lucrurile s-au petrecut mai degrabă la mare. De Paște, aglomerația a fost de o oră la biserică.
Alin Stoica a spus însă că e puțin probabil ca Bucureștiul să ajungă din nou în scenariul roșu, având în vedere că numărul persoanelor vaccinate e în creștere.
Citeste si: Anunț de ultimă oră! Noi măsuri de relaxare în București! Prefectul Capitalei: "Se pot deschide..."