Apa sfinţită de Boboteză se bea doar opt zile! Cum se păstrează şi la ce este folositoare aghiasma?

Author: Madalina Maftei
Actualizat: 04 ian 2021, 13:11

Sfinţirea cea mare a apelor se face de două ori pe an, în ajunul Bobotezei pe 5 ianuarie şi cu ocazia sărbătoririi Botezului Mântuitorului pe 6 ianuarie.

Aghiasma înseamnă atât lucrarea de sfiinţire a apei, cât şi însăşi apa sfinţită. Aghiasma de la Bobotează este denumită Mare deoarece are o putere deosebită.

Ce efecte are aghiasma mare 

Efectele Aghiasmei se redau în textul rugăciunii.

"Și-i dă ei harul izbăvirii și binecuvântarea Iordanului. Fă-o pe dânsa izvor de nestricăciune, dar de sfințenie, dezlegare de păcate, vindecare de boli, diavolilor pieire, îndepărtare a puterilor celor potrivnice, plină de putere îngerească. Ca toți cei ce se vor stropi și vor gusta dintr-însa să o aibă spre curățirea sufletelor și a trupurilor, spre vindecarea patimilor, spre sfințirea caselor și spre tot folosul de trebuință…”.

Slujba de Bobotează

Inițial slujba Aghiasmei Mari se făcea în Ierusalim, unde se păstra amintirea Botezului Mântuitorului. De aici s-a răspândit în Antiohia, Constantinopol și Asia Mică. Vorbind despre importanța Bobotezei, Sf.

Simeon al Tesalonicului apreciază că, în această zi, nu se face doar reînnoirea Botezului Domnului, ci și a Harului primit de fiecare dintre noi la Botez.

Slujba Aghiasmei Mari este mai dezvoltată și mai solemnă decât la Aghiasma mică, iar cântările și rugăciunile din cursul ei pomenesc și proslăvesc îndeosebi Botezul Domnului în apele Iordanului.

Citeste si: Boboteaza, 6 ianuarie. Asa ceva sa nu faci sub nicio forma! Traditii si obiceiuri de Boboteaza

Citește și: Durere in partea stanga a corpului – cauze si remedii

Citește și: Pensionarele vor primi 375 de lei, pe lângă pensie, în luna decembrie. Cine beneficiază de această sumă?

Elementul central este o frumoasă rugăciune de sfinţire a apei, adresată Sfintei Treimi, alcătuire a Patriarhului Sofronie al Ierusalimului, pe la anii 634-638. Rugăciunea conține o dublă invocare întreită a Duhului Sfânt, pentru a se sfinţi apa.

În acest mod preînchipuim coborârea în Iordan a celor două firi ale Mântuitorului (Dumnezeu şi om), precum şi arătarea Sfintei Treimi în apa Iordanului.

La finalul slujbei, preotul slujitor afundă de trei ori crucea și busuiocul în apă cântând troparul praznicului: "În Iordan botezându-te Tu Doamne …”

Care este diferenţa între aghiasma mare şi aghiasma mică

În cadrul slujbei de Bobotează, apa este sfințită printr-o dublă invocare a Duhului Sfânt. Astfel, agheasma mare are o putere sfințitoare deosebită. Ea poartă în sine darurile minunate ale Duhului Sfânt cu mult mai mult decât agheasma mică.

În ce zile se bea aghiasma mare

Aghiasma Mare se bea înainte de a lua anafura, adică, pe stomacul gol, în primele opt zile începând cu Boboteaza și până pe 14 ianuarie. Opt zile, pentru că cifra opt simbolizează veşnicia. Doar în această perioadă se ia agheasma mare fără post și spovedanie. Au voie să o bea chiar și cei opriți de la Împărtășanie, ca întărire spre nădejdea pocăinței, a mângâierii și îndreptării lor pentru viitor.

După 14 ianuarie, agheasma mare se ia numai cu post și cu spovedanie și cu binecuvântarea preotului duhovnic.

Citeste si: Boboteaza: ce semnifica data de 6 ianuarie pentru credinciosi

Agheasma Mare face minuni

Agheasma mare nu trebuie să fie înmulțită, fiind folosită mai rar decât agheasma mică. Sticla adusă de la slujba de Bobotează este suficientă pentru un an de zile. Este doar o superstiție ideea potrivit căreia agheasma mare adunată din mai mulți ani sau de la mai multe biserici ori mănăstiri este mai puternică.

Cum trebuie păstrată aghiasma

Agheasma mare trebuie luată de la biserică doar în sticle perfect curate și păstrată acasă tot într-un loc curat, cu dopul bine închis. Dacă se întâmplă să capete, cu timpul, un miros neplăcut, înseamnă că sticla nu a fost destul de curată. Sau că a fost lăsată destupată și au căzut în apa sfințită impurități.

Ce faci cu aghiasma când nu mai poate fi folosită

Dacă agheasma capătă miros neplăcut, ea nu se varsă cu nici un chip în chiuvetă, ci numai într-o apă curgătoare curată sau la rădăcină unui copac.

Când şi unde se stropeşte cu aghiasmă

Cu această agheasmă se pot stropi și casa, curtea, grădina, vitele, ogoarele și livezile, spre a fi păzite de lucrările necurate ale diavolului