Apar noi reguli legate de serviciile medicale la distanță. Ce sunt obligați medicii să facă începând cu data de 1 iulie 2023? Legea va fi publicată în Monitorul Oficial

Author: Cristina Mocanu

Se modifică regulile acordării serviciilor medicale la distanță, începând cu 1 iulie.

Sursa: pixabay.com

Se modifică regulile acordării serviciilor medicale la distanță, începând cu 1 iulie.

Au fost modificate regulile acordării serviciilor medicale la distanță. Află ce va cuprinde noua lege și cum te va afecta acest lucru.

CNAS a modificat legea acordării serviciilor medicale la distanță

Casa Națională de Asigurări de Sănătate a anunțat că regulile acordării serviciilor medicale la distanță rămân aceleași și după data de 1 iulie, dată la care a intrat în vigoare noul contract-cadru, potrivit   HG 521/2023. Astfel, se pot acorda în continuare consultații medicale și rețete electronice la distanță.

Reprezentanții CNAS au anunțat că “Astfel, atât medicii de familie cât și medicii de specialitate din ambulatoriu pot acorda consultații la distanță, prin orice mijloace de comunicare, pentru bolile cu potențial endemo-epidemic ce necesită izolare precum și pentru afecțiunile cronice, cu respectarea acelorași condiții de acordare ca şi în cazul consultațiilor în cabinet pentru afecțiunile respective”.

Citește și: Admitere Medicină 2023: Cum vor arăta subiectele din acest an? Modele de grile

Ce reguli vor fi obligați medicii să respecte?

Medicii vor fi obligați să consemneze consultația medicală la distanță în registrul de consultații şi în fișa pacientului şi emit toate documentele necesare pacientului ca urmare a actului medical, inclusiv rețeta electronică (care se transmite online) sau în format fizic pentru medicamente compensate. De asemenea, aceștia trebuie să noteze mijlocul de comunicare utilizat şi intervalul orar în care a avut loc consultația.

Consultațiile vor putea fi oferite, ca și până în prezent, de către medicii de specialitate din ambulatoriu fără să fie nevoie de bilet de trimitere de la medicul de familie sau de la alt medic de specialitate.

Au fost modificate regulile acordării serviciilor medicale la distanță
[Sursa: pixabay.com]

Cu ajutorul acestei modalități se pot acorda terapii psihiatrice, dar și sfatul genetic, ținând cont de faptul că sunt foarte puțini medici cu specialitatea genetică medicală în contract cu casele de asigurări de sănătate.

Tot de la distanță pot fi acordate și servicii conexe actului medical furnizate de psiholog în specialitatea psihologie clinică, consiliere psihologică şi psihoterapie, precum și în specialitatea psihopedagogie specială- logoped.

Citește și: Cum să tratezi răgușeala în timpul sarcinii și alăptării: 6 soluții sănătoase

Care sunt noile analize de laborator care urmează să fie decontate de  CNAS?

Iată care sunt noile analize de laborator care urmează să fie decontate, începând cu luna iulie:

- transferină serică;

- alfa amilază;

Citește și: Durere in partea stanga a corpului – cauze si remedii

Citește și: Veste bună pentru gospodine și pensionare! Statul oferă bani pentru repartitoare. Cine va putea beneficia de un voucher de 750 de lei

- lipază;

- lactatohidrogenaza (LDH);

- rezervă alcalină (determinarea bicarbonatului seric);

- vitamina B 12;

- acid folic;

- raport albumină/ creatinină într-un eșantion de urină spontană.

În același timp, în asistența medicală dentară se va introduce un nou serviciu decontat, respectiv detartrajul cu ultrasunete și periajul profesional, care se efectuează pentru toată dantura, un asigurat putând beneficia de un astfel de serviciu o dată pe an, iar pe lista investigațiilor imagistice ce pot fi efectuate de medicii stomatologi se adaugă și tomografiile dentare CBCT.

Alte servicii care urmează să fie decontate

Pe lângă serviciile și analizele medicale enumerate mai sus, care urmează să fie decontate, se vor afla și:

- pentru pacienții cu diagnostic confirmat de accident vascular cerebral (în primele patru luni de la accident), pentru cei cu paralizie cerebrală, pentru pacientele cu limfedem după excizia ganglionară şi pentru cele cu anexectomie, precum și pentru marii arși (în primele patru luni de la externare) se vor putea deconta servicii pentru o perioadă dublă decât până acum (maximum 42 de zile pe an/ asigurat).

- Apar noi servicii în pachetul de îngrijiri medicale la domiciliu, și anume: logopedie individuală, masajul limfedemului, evaluarea manuală a fecaloamelor și recoltarea produselor biologice (sânge, urină, materii fecale).

- vor fi introduse noi activități de transport sanitar neasistat: transportul de la și la domiciliu al bolnavilor oncologici nedeplasabili cu propriile forțe pentru efectuarea radioterapiei sau chimioterapiei, transportul de la și la domiciliu al bolnavilor nedeplasabili cu propriile forțe pentru administrarea parenterală a unor medicamente sub supraveghere specială, precum și pentru administrarea nutriției parenterale și transportul la externare al pacienților post-transplant nedeplasabili cu propriile forțe. Toate serviciile de transport amintite se asigură inclusiv în alt județ.

Sursă: avocatnet.ro

 

 

Taguri: