„Apelul a fost făcut cu ultimele puteri”. Melis, fata atacată cu un cuțit în Grădina Botanică din Craiova, a sunat la 112 în momentul în care se lupta pentru viața ei

Autor: Andreea Buinoschi
Actualizat: 30 mar 2024, 03:15

Iubitul fetei s-a trezit din comă, dar nu poate, momentan, să vorbească

Sursa: observatornews.ro, romaniatv.net

Melis a murit la vârsta de doar 14 ani, după ce a fost înjunghiată de un tânăr, în Grădina Botanică din Craiova. Potrivit ultimelor informații, a sunat la 112 chiar în timp ce era înjunghiată, iar operatorul și-a dat seama că ceva grav se întâmplă.

Melis și iubitul ei au fost înjunghiați de un elev al unei unități militare, în timp ce se plimbau prin Grădina Botanică din Craiova. Agresorul a recunoscut fapta, spunând că l-a deranjat faptul că a fost mustrat de iubitul Melisei.

Fata înjunghiată în Grădina Botanică din Craiova a sunat la 112 

După ce i-au fost aplicate primele lovituri, Melis a reușit să sune la 112, în timp ce agresorul continua violențele.

Operatorul care a răspuns a auzit țipetele acesteia și și-a dat seama că ceva grav se întâmplă. Potrivit unor surse judiciare, relatează stiripesurse.ro, abia s-a putut înțelege ceea ce aceasta spune: „Nu era inteligibil ce spunea. Era înjunghiată în acel moment. Apelul a fost făcut cu ultimele puteri”.

Iubitul fetei s-a trezit din comă, dar nu poate, momentan, să vorbească, ci poate doar să articuleze unele cuvinte.

Acesta nu are pierderi de memorie, însă, ceea ce nu știe este faptul că Melis a murit. 

Citește și: Cum se simte tânărul de 19 ani care a fost înjunghiat în Grădina Botanică din Craiova. Atacatorul a fost arestat pentru 30 de zile

Medicii erau extrem de rezervați în ceea ce privește șansele sale de supraviețuire, deoarece a pierdut patru litri de sânge.

Prin urmare, oamenii din Craiova au făcut cozi la spitale, pentru a dona.

Citește și: Bebe la 1 luna – dezvoltarea bebelusului si sfaturi pentru parinti

Citește și: Bogdan și Gagea, discuție în grădina casei. Motivul pentru care Gagea nu a putut merge spre o altă fată. „Adevărul o să iasă la suprafață!”

Cum s-a produs incidentul din Grădina Botanică din Craiova

Totul s-a petrecut într-o după amiază, în timp ce Melis și iubitul ei se plimbau. La un moment dat, iubitul fetei îl vede pe agresor cum se uită insistent  la aceasta și îl întreabă de ce o face. Între cei doi, ia naștere un schimb de replici, iar agresorul, fiu de polițist, își iese din minți.

Într-o fracțiune de secundă, scoate din rucsac o pereche de mănuși, o mască și un cuțit de vânătoare, despre care spune că era uitat acolo de un an, și îl înjunghie în zonele vitale pe băiat. Îl lasă într-o baltă de sânge și se duce către fată, care fugea de el, conștient fiind că a fost martoră la cele întâmplate. O prinde și o înjunghie și pe ea, rănile din zona gâtului fiindu-i fatale.

Citește și: „Îți vom purta amintirea în inimile noastre mereu”. Cum putea să scape cu viață adolescenta de 14 ani atacată în Grădina Botanică din Craiova

Cruzimea cu care i-a înjunghiat pe cei doi tineri, despre care spune că nu îi cunoștea, i-a uimit pe medici. De asemenea, acesta este cunoscut ca având accese de furie și, la școala militară la care era înscris, fusese sancționat.