Apelul lui David Popovici către politicienii din România: „Investiți mai mult în sport! Eu mă antrenez în același bazin de la patru ani!”

Autor: Andrei Costanda

David Popovici trage un semnal de alarmă pentru infrastructura sportivă din România

Sursa: Instagram / David Popovici

David Popovici, medaliat cu aur și bronz la Jocurile Olimpice de la Paris, cere politicienilor să investească mai mult în infrastructura sportivă pentru a crea o națiune mai sănătoasă și educată.

Într-un mesaj ferm adresat politicienilor, înotătorul român David Popovici a subliniat importanța investițiilor în sport pentru dezvoltarea unei Românii educate și sănătoase.

David Popovici, mesaj ferm pentru politicieni

După ce a câștigat medalia de aur la 200 de metri liber și medalia de bronz la 100 de metri la Jocurile Olimpice de la Paris, Popovici a subliniat că sportul joacă un rol esențial în educația și sănătatea unei națiuni.

„Pentru o Românie educată, sănătoasă, trebuie să investim mai mult în sport. Acesta este un mesaj către toți politicienii care vorbesc despre acest subiect, dar la un moment dat mesajul se blochează pe undeva. Așa că, trebuie să facem ceva! Pentru că vedeți toate reacțiile oamenilor obișnuiți care se uită la televizor, oamenilor din funcții înalte… toată lumea e fericită, toată lumea se bucură, dar hai să ne bucurăm mai des, de ce nu? Hai să avem mai mulți campioni olimpici, mai mulți medaliați, mai mulți finaliști, mai mulți calificați la Jocurile Olimpice”,

a spus Popovici, potrivit Mediafax.

Tânărul sportiv a vorbit și despre sacrificiile personale și dificultățile întâmpinate pe drumul către succes.

„Medalia obținută simbolizează toate antrenamentele la care și-ar fi dorit să lipsescă, dar nu a făcut-o, toate antrenamentele de după nopți în care nu am putut să dorm de emoții, poate pentru Jocurile Olimpice. Greutatea ei simbolizează toate sacrificiile pe care eu și apropiații mei, familia, le-am făcut ca să ajungem aici.

Uite! O țin și o arăt pentru că-s foarte mândru de ea”, a declarat Popovici.

Citește și: Încă un loc pe podium pentru România! Ancuța Bodnar și Simona Radiș, ARGINT la dublu vâsle la Jocurile Olimpice de la Paris 2024

Citește și: Ce cantitate de lapte consuma un bebelus? Tabel cantitate lapte bebelusi

Citește și: Anunț pentru pensionarele din țară! Majorări de la 1 ianuarie 2025. Ce adeverință trebuie depusă

Citește și: BREAKING. Un român de 22 de ani, găsit fără suflare pe insula Thassos din Grecia

David Popovici se antrenează în același bazin de la 4 ani

David Popovici a abordat și subiectul condițiilor de antrenament din România, comparându-le cu cele din alte țări.

„N-aș spune că sunt un miracol.

Însă, în condițiile în care i-am întrecut pe britanici, pe americani, la 200 de metri, de exemplu, pe australieni, care au condiții infinit mai bune decât ale noastre. Au bazine să-și pună și în cap! Au toată infrastructura de care au nevoie, au absolut orice… centre de pregătire peste centre de pregătire... Deci în condițiile astea eu mă antrenez pe Lia Manoliu, în același bazin în care am și învățat să înot la patru ani, de asta sunt așa bronzat cu urmele de ochelari, pentru că înot acolo în aer liber.”
, a mai spus înotătorul.

El a evidențiat provocările specifice cu care se confruntă sportivii români, mai ales în sezonul rece.

„În timpul iernii, când e frig afară, pentru că bazinul din interior… de foarte mult timp se promite că se va face ceva, dar nu se începe niciodată nimic, când e frig afară noi ne antrenăm într-un balon unde o persoană care nu-i obișnuită intră și stă… 3 minute, intră și simte că se sufocă. Ei, în condițiile alea ne antrenăm noi, dar… cred că se poate. Suntem puțini, într-adevăr, cei care excelăm cu adevărat în România, în sporturi, însă cu condițiile pe care le avem trebuie să facem ce putem”, a încheiat Popovici.

Prin acest apel, David Popovici speră să inspire o schimbare reală în politicile de investiții în sport, subliniind că doar printr-o infrastructură adecvată România poate produce mai mulți campioni și poate oferi tinerilor șansa de a-și atinge potențialul maxim.