Gabriel este bebelușul din Olt, de doar șase luni, care a murit la scurt timp după externare, având pneumonie. Acesta va fi înmormântat într-un sicriu alb.
Un bebeluș din Olt a murit la scurt timp după externare, deoarece avea pneumonie
Timp de o săptămână, Gabriel a fost supus unui tratament, după care a fost externat. Acesta a fost îngrijit de mai mulți medici, iar verdictul final a fost că este sănătos și că părinții nu mai au de ce să se îmgrijoreze.
Problemele de sănătate ale lui Gabriel au început încă dinainte de Crăciun, atunci când întâmpina unele probleme de respirație. Părinții au mers cu el la Spitalul Orășenesc din Balș, unde a fost diagnosticat cu bronșită acută.
Pe data de 26 decembrie, a fost trimis acasă, dar problemele de sănătate începuseră să devină din ce în ce mai serioase. Pe 2 ianuarie, a ajuns, din nou, la medic, de data aceasta la Spitalul Județean de Urgență Slatina.
Timp de o săptămână, bebelușul a rămas internat, după care a fost trimis acasă, medicii motivând că este bine. După doar câteva ore, a murit.
„L-am luat în brațe, a râs cu mine. Acasă, când l-am adus, râdea cu frații lui”, spune tatăl acestuia, conform observatornews.ro.
Citește și: Ce cantitate de lapte consuma un bebelus? Tabel cantitate lapte bebelusi
Nu a durat mult și tragedia a avut loc: „Când s-a trezit nevasta mea din pat, copilul se trezea, mişca. Când a pus mâna pe el, zice « aprinde becul » şi zice « copilul e mort, e rece şi buzele vinete ». Când am auzit, am picat din picioare”, a mai povestit acesta.
Părinții lui Gabriel dau vina pe medici
Mama lui Gabriel nu și-a putut stăpâni lacrimile și a postat un mesaj de adio în mediul online. Împreună cu soțul ei, susțin că medicii nu l-au tratat pe Gabriel așa cum ar fi trebuit, motiv pentru care și-au pierdut copilul.
„Au zis că e bine, i-au ieșit analizele bune. Au zis că e sănătos, i-au ieșit analizele bine. Am avut încredere că au zis că este sănătos”.
Emilian Postelnicu, purtătorul de cuvânt al Spitalului Județean Slatina, susține că: „Au considerat că este în afara oricărui pericol, toată simptomatologia iniţială la prezentare se remisese... fără probleme respiratorii, fără semne de pneumonie, fără febră, fără vărsături, fără nicio altă problemă”.
În schimb, pe certificatul de deces, sunt precizate: pneumonie și insuficiență respiratorie. A fost deschis un dosar penal pentru ucidere din culpă.