Șeful Departamentului pentru Situații de Urgență (DSU), Raed Arafat, a efectuat miercuri seara o vizită la Ploiești, unde a anunțat dacă autoritățiile vor impune noi restricii în România.
Noi restricții în România?!
Secretarul de stat în cadrul Ministerului Afacerilor Interne a declarat că autoritățile din Capitală nu iau în calcul impunerea unor noi restricții. Însă, Read Arafat a precizat că dorința autorităților este ca românii să respecte restricțiile care sunt în vigoare, mai exact purtarea măștii de protecție.
Șeful DSU a recomandat persoanelor care au orice simptom de răceală să nu meargă în comunitate, la serviciu, să se testeze, pentru că riscă să îi infecteze pe alţii.
”Măsuri de restricţii, la acest moment, suplimentare, nu se discut de aşa ceva. Dar noi ne dorim chiar la acest moment ca lumea să respecte măsurile actuale, începând cu masca, care este de bază şi este minimul necesar pentru protecţie mai ales în spaţiile închise, dar şi în spaţiile deschie, având în vedere că varianta Omicron este extrem de contagioasă, continuând cu vaccinarea şi cu distanţarea şi cu toate celelalte aspecte”, a
declarat Raed Arafat, miercuri după-amiază, la finalul unei vizite la Ploieşti.Legat de valul cinci, șeful Departamentului pentru Situații de Urgență (DSU), Raed Arafat, a spus că impactul de până acum nu este unul major.
Citește și: Bebe la 1 luna – dezvoltarea bebelusului si sfaturi pentru parinti
„Din fericire, impactul nu e unul major, care să necesite paturi şi capacităţi suplimentare.(...) Astăzi am depăşit 500 de cazuri în secţiile de terapie intensivă, dar capacitate pentru preluare încă există. Monitorizăm foarte atent acest lucru(...). Cu cât creşte numărul cazurilor pozitive, există posibilitatea să crească şi numărul cazurilor din terapie intensivă în continuare.(...) Astăzi am avut 43 de pacienţi noi în terapie intensivă. Sunt zile în care avem doi pacienţi noi în terapie intensivă sau sunt zile în care avem 20 sau 30, dar astăzi am avut 43.
Ce măsuri trebuie respectate în România, la ora actuală
La începutul lunii ianuarie, Executivul a decis prelungirea stării de alertă pe teritoriul României cu încă 30 de zile. Astfel, românii sunt obligați să respete anumite restricții.
"Mitingurile, demonstraţii, procesiuni, concerte, spectacole, cursuri de instruire, workshopuri, conferinţe sau alte tipuri de întruniri, organizarea de evenimente private (nunţi, botezuri, mese festive şi altele asemenea), precum şi a întrunirilor de natura activităţilor culturale, ştiinţifice, artistice, sportive sau de divertisment în spaţii deschise sau închise sunt interzise.
Autoritățile arată că activitatea cu publicul în centrele şi parcurile comerciale este permisă doar pentru persoanele care sunt vaccinate împotriva virusului SARS-CoV-2 şi pentru care au trecut 10 zile de la finalizarea schemei complete de vaccinare, persoanele care prezintă rezultatul negativ al unui test RT-PCR pentru infecţia cu virusul SARS-CoV-2 nu mai vechi de 72 de ore sau rezultatul negativ certificat al unui test antigen rapid pentru infecţia cu virusul SARS-CoV-2 nu mai vechi de 48 de ore, respectiv persoanele care se află în perioada cuprinsă între a 15-a zi şi a 180-a zi ulterioară confirmării infectării cu virusul SARS-CoV-2. Măsura nu se aplică persoanelor care se prezintă la centrele de vaccinare în vederea administrării unei doze de vaccin, dacă sunt stabilite culoare dedicate şi controlate de intrare, deplasare şi ieşire în/din centrele şi parcurile comerciale.
De asemenea, activitatea cu publicul a operatorilor economici care au ca obiect principal de activitate comercializarea produselor nealimentare este permisă doar pentru persoanele care sunt vaccinate împotriva virusului SARS-CoV-2 şi pentru care au trecut 10 zile de la finalizarea schemei complete de vaccinare, persoanele care prezintă rezultatul negativ al unui test RT-PCR pentru infecţia cu virusul SARS-CoV-2 nu mai vechi de 72 de ore sau rezultatul negativ certificat al unui test antigen rapid pentru infecţia cu virusul SARS-CoV-2 nu mai vechi de 48 de ore, respectiv persoanele care se află în perioada cuprinsă între a 15-a zi şi a 180-a zi ulterioară confirmării infectării cu virusul SARS-CoV-2. Măsura nu se aplică unităţilor farmaceutice dispuse în afara centrelor şi parcurilor comerciale, precum şi benzinăriilor.
Este permis accesul în cadrul spațiilor de comercializare a produselor nealimentare cu suprafața mai mică sau egală de 200 mp a tuturor persoanelor fără a fi necesară dovada vaccinării, testării sau vindecării de infecția cu virusul SARS-CoV-2, cu asigurarea unei distanțe de 2 metri între persoane și a unei suprafețe de minimum 4 mp pentru fiecare persoană și afișarea la intrarea în spațiul comercial a numărului maxim de persoane care se pot afla simultan în incintă, dar activitatea în baruri, cluburi și discoteci este interzisă.
Activitatea operatorilor economici care administrează locuri de joacă pentru copii în spaţii închise sau deschise este permisă fără a depăşi 50% din capacitatea maximă a spaţiului în intervalul orar 5,00-22,00."