Pagubele incendiilor de proporții se văd chiar și din satelit
Sursa:
freepik.com
Sunt alerte de incendii în întreaga Grecie. Însă, zonele cu un grad ridicat de risc se află în sudul țării, insulelor Rhodos și Corfu alăturându-se și insula Evia. Incendiile s-au extins până la hoteluri, pensiuni și case, de unde zeci de mii de turiști și localnici au fost evacuați.
Pompierii fac eforturi susținute în lupta cu flăcările violente, atât de la sol, cât și din aer. Autoritățile susțin că Grecia suferă cel mai mare cataclism natural din istoria ei.
Avioane și elicoptere aruncă apă constant peste zonele înflăcărate. De asemenea, echipele de intervenție încearcă, și de la nivelul solului, să potolească focarele. Pompierii fac tot posibilul să diminueze intensitatea incendiilor așa că ei, pe lângă stingerea cu apă, curăță și vegetația din calea focului violent, pentru a nu putea să se extindă.
,,Pompierii își fac planul de acțiune pentru că flăcările de pe versanți riscă să ajungă foarte repede în oraș.
În Rodos, doar zona nordică mai este sigură, momentan", a explicat, de la fața locului, Sergiu Cora, realizator News Hour with CNN.
În ajutorul pompierilor eleni, au fost trimise echipaje și din alte țări. În acest sens, au fost mobilizați și 130 de pompieri români. O parte dintre aceștia a fost detașată în zona Atenei, iar restul au fost chemați să susțină salvatorii din greci și slovaci, în lupta cu flăcările care au acaparat insula Rhodos.
Focarele s-au extins și pe insula Evia, a doua insulă, ca mărime, din Grecia. Au fost evacuate patru sate de pe perimetrul acesteia.
,,Din păcate, putem doar să așteptăm ca temperaturile să scadă, dar riscul de incendii rămâne ridicat. Jumătate din Grecia este roșie. Este vorba despre sudul Țării, Pelopones, Attica și unele insule, precum Rodos. Rodos rămâne la risc de nivelul 5, care e cel mai înalt nivel."
, a declarat Vasilis Bikas, coordonatorul misiunii de stingere a incendiilor, pentru Digi24.
Grecia nu întârzie să-și arate mulțumirile față de pompierii români
Conform antena3.ro, Kyriakos Mitsotakis, Prim-ministrul Greciei, mărturisește că va fi mereu recunoscător României pentru susținerea de care a dat dovadă în această situație. Totodată, el a evidențiat faptul că lupta cu flăcările nu trebuie să înceteze.
,,Cu siguranță, ne așteaptă încă trei zile grele. Estimăm că vom avea o detensionare a caniculei, dar este cert că în următoarele zile, în următoarele săptămâni, trebuie să rămânem cu toții în alertă permanentă. Știu foarte bine că vorbele mele pot părea banale, dar sunt sincere. Ele descriu ceea ce am trăit în ultimele zile. În prezent suntem în război, complet concentrați asupra focului", a declarat Mitsotakis.
Autoritățile grecești aduc în prim-plan faptul că pot apărea oricând noi incendii, deoarece valul de căldură continuă să se intensifice, iar rafalele de vânt puternic nu încetează. Populația este avertizată să rămână în case. De asemenea, s-a mai anunțat că atracțiile turistice vor rămâne închise și zilele următoare, potrivit sursei citate.
Printre echipajele care se luptă cu flăcările, se află și 130 de pompieri români
[Sursa: freepik.com]
Amplul cataclism natural este vizibil din spațiu
Daunele generate de incendiile violente sunt vizibile din satelit. Fumul dens, care plutește în aer deasupra Rhodosului, se vede foarte clar din cosmos. De asemenea, sunt vizibile și suprafețele negre de pe teritoriul insulei, a cărei vegetație este făcută scrum. Cercurile ample de foc se pot vedea, și ele, în peisajul dezastruos.
Urmele incendiilor violente sunt vizibile din spațiu
[Sursa: freepik.com]
În această insulă, pompierii sunt mobilizați pe patru fronturi. La fața locului au ajuns și 52 de pompieri români, care descriu împrejurimile hazardului:,, Am ajuns, focare peste tot! Fum mult, vânt puternic! ’’.
Turiștii români au fost trimiși în zona de nord a insulei, care, deocamdată, este sigură.
,,Ne aflăm pe plaja din Rodos Town. Plaja este plină. În această parte a insulei nu suntem afectați de incendii. Ce am observat, s-a aglomerat foarte tare ca urmare a faptului că au fost mutați turiști din partea de Sud. Problema cea mai mare este de la jumătatea sudică a insulei. TAIE Au fost evacuați oamenii spre partea din Nord. În momentul în care eram la Acropole am primit un fel de RO-ALERT să evacuăm zona de urgență. Pe tot drumul fumul s-a extins.’’, relatează un reporter al Observator, de la fața locului.
Printre turiștii evacuați, se află și oameni de alte naționalități.
O turistă germană mărturisește faptul că: ,,A trebuit să mergem pe jos 11 kilometri. Era foarte cald și nici nu era un drum normal, era o potecă plină de pietre, a fost dificil."
,,Puteam să văd focul. A fost... A fost oribil.", dezvăluie un turist de origine britanică.
,,E un foc terifiant! Asa arata iadul pe pământ!" , a mai dezvăluit un alt turist.
Robi pare că își dorește o relație cu Teodora, însă aceasta nu este atât de hotărâtă, iar sfaturile celor apropiați au făcut-o să păstreze distanța față de concurentul de la „Casa iubirii”.
După cinci ani de izolare severă, Coreea de Nord și-a redeschis granițele pentru un număr limitat de vizitatori. Printre puținii vizitatori s-au numărat și doi români.
Actorul român Denis Hanganu a avut parte de un moment special la Cannes, unde s-a întâlnit cu celebrul actor american Adrien Brody, laureat al Premiului Oscar.