Asasinii lui Adrian Kreiner au fost identificați. Cei trei bărbați sunt din Dolj

Author: Laura Macovei
Actualizat: 16 nov 2023, 10:42

Răsturnare de situație în cazul morții lui Adrian Kreiner. Cine este bărbatul care i-ar fi găzduit pe autorii crimei

Sursa: Adrian Kreiner Facebook

Anchetatorii care investighează cazul asasinării afaceristului din Sibiu i-au identificat pe autorii crimei. Un martor cheie a făcut lumină în acest caz, el fiind cel care i-a găzduit pe doi dintre asasini.

UPDATE. Cei trei bărbați care au pătruns în casa afaceristului din Sibiu și l-au ucis în bătaie, iar mai apoi au furat obiecte de valoare, au fost identificați. 

Potrivit surselor Observator, este vorba despre trei bărbați din Dolj. 

Știre inițială

Ies la iveală detalii șocante despre cazul afaceristului ucis la Sibiu. Ancheta este una dificilă, însă autoritățile sunt tot mai aproape de a face lumină.

Miercuri seară, bărbatul care i-ar fi găzduit pe cei trei infractori a fost dus la audieri. 

Cine este martorul-cheie în cazul asasinatului omului de afaceri Adrian Kreiner

Un bărbat a fost ridicat, miercuri, din comuna Dumbrăviţa, judeţul Timiş, şi dus la audieri la Sibiu. Martorul-cheie ar putea face lumină în acest caz, spun anchetatorii. 

Potrivit unor surse Observator, individul ar fi încercat să intermedieze vânzarea ceasurilor furate de la milionar.

Bărbatul în vârstă de 37 de ani i-ar fi cazat în locuința sa pe doi dintre asasinii lui Adrian Kreiner.  

Citește și: Durere in partea stanga a corpului – cauze si remedii

„În ultima perioadă a fost mai stresat, în sensul că ne-a întârziat cu plata chiriei, dar chiar astăzi era ziua în care trebuia să elibereze apartamentul şi iată că surpriza a mai apărut.

 P ărea un om foarte liniştit şi nu ne-am gândit că ar fi ceva în neregulă cu dânsul,” spune proprietarul apartamentului despre chiriașul care i-ar fi găzduit pe cei doi.

Citește și: Adrian Kreiner ar fi fost urmărit de ucigașii lui mai multe zile înainte să fie omorât. Care a fost, de fapt, cauza decesului omului de afaceri

Mai multe informații importante ies la iveală, întrucât martorul-cheie ar fi încercat să ajute şi la vânzarea ceasurilor furate, în valoare de 200.000 de euro. 

Un prieten de-al afaceristului ucis a mărturisit că Adrian Kreiner era mai mereu vesel și optimist, iar în ultimul timp nu se simțea amenințat de nimeni. 

Nu se simţea ameninţat. Era totuşi presat de anumite situaţii din punct de vedere financiar, dar nu ceva ieşit din comun”, a declarat Andrei Oltean, partenerul de afaceri al lui Adrian Kreiner.

Adrian Kreiner a fost ucis în bătaie în vila sa din Sibiu

La începutul lunii noiembrie, afaceristul Adrian Kreiner a fost bătut până la moarte de trei asasini care i-au pătruns în casa sa din Sibiu. Acesta nu era singur, ci alături de iubita și fiica sa, însă cele două au scăpat nevătămate. 

Citește și: Anchetă dificilă în cazul milionarului ucis. Ce au mărturisit apropiații lui Adrian Kreiner: „Au acționat la comandă”

Cei trei au părăsit vila furând obiecte de valoare, însă ucigându-l și pe Adrian Kreiner. Autoritățile încearcă acum să descopere adevăratul motiv care a stat în spatele tragediei.

Cei trei au fost identificați, însă niciunul din ei nu a fost prins, autoritățile suspectând că au părăsit deja țara.