Hilal Altinbilek este una dintre cele mai frumoase actrițe din Turcia. Trăsăturile ei speciale i-au făcut pe mulți să o asemene cu celebra actriță Angelina Jolie. Deși între cele două există o diferență de vârstă destul de mare, fotografiile demonstrează asemănarea izbitoare dintre ele, astfel că nu în mod întâmplător actrița din „Mă numesc Zuleyha” a fost numită Angelina Jolie din Turcia.
Hilal Altinbilek și Angelina Jolie seamănă ca două picături de apă
La 31 de ani, Hilal Altinbilek a reușit să își construiască o carieră de succes în actorie, astfel că are o mulțime de admiratori atât în Turcia, cât și în țările unde au fost difuzate serialele în care a jucat de-a lungul timpului, inclusiv în România. Talentul actoricesc și frumusețea ei i-au cucerit pe fanii serialelor turcești, astfel că Hilal Altinbilek este una dintre cele mai îndrăgite actrițe din Turcia.
Când vine vorba despre frumusețe, Hilal Altinbilek este inclusă de foarte multe ori în topul celor mai frumoase actrițe, iar cei mai atenți la detalii au observat asemănarea izbitoare dintre ea și Angelina Jolie.
Buzele pline, ochii verzi, parul într-o nuanță deschisă de șaten, dar și forma nasului sunt doar câteva dintre detaliile care arată cât de mult seamănă cele două actrițe. Fotografiile cu Hilal Altinbilek și Angelina Jolie sunt cea mai bună dovadă a legăturii care există între cele două din punct de vedere fizic. Chiar dacă între ele există o diferență de 15 ani, Hilal Altinbilek având 31 de ani, iar Angelina Jolie 46, cele două actrițe reușesc să își pună foarte bine în valoare trăsăturile, astfel că întorc automat toate privirile.
Nu doar că seamănă foarte bine, ci se pare că Hilal Altinbilek și Angelina Jolie au aceleași gusturi și din punct de vedere vestimentar. Ambele aleg să poarte ținute simple, foarte bine accesorizate. Atât Hilal Altinbilek, cât și Angelina Jolie emană eleganță și rafinament, astfel că este aproape imposibil ca prezența lor să treacă neobservată.
Citește și: Ce sa puneti in geanta de maternitate? Elemente esentiale pentru momentul nasterii
Cine este, de fapt, Hilal Altinbilek?
Hilal Altinbilek este actrița care dă viață personajului Zuleyha, în serialul turcesc „Mă numesc Zuleyha”. Povestea impresionantă a acestui serial îi ține cu sufletul la gură pe telespectatorii Kanal D, de miercuri până vineri, de la ora 20:00. Serialul „Mă numesc Zuleyha” pune foarte mult accentul pe emoție, fiind o poveste despre iubire adevărată, despre orgolii, despre sacrificiile care se pot face în numele iubirii.
Actrița Hilal Altinbilek are rolul principal în producția „Mă numesc Zuleyha”, serial care a adus-o din nou în atenția publicului. Actrița s-a născut pe 11 februarie 1991, în Izmir. A descoperit că este pasionată de actorie încă din clasele primare, iar în perioasa 2009 și 2010 a studiat actoria la Müjdat Gezen Art Center din Istanbul. A debutat în televiziune în 2011, iar de atunci a început drumul ei către succes. În 2018 a acceptat să dea viață personajului principal din serialul „Mă numesc Zuleyha”.