Deși are doar 18 ani, Su Burcu Yazgı Coşkun a demonstrat un talent desăvârșit și o pasiune uriașă pentru actorie, încă de la primele sale apariții pe micile ecrane, când era copil. Treptat miniona actriță a devenit din ce în ce mai apreciată de public atât în Turcia, cât și peste hotare. Cel mai recent proiect din care a făcut parte este serialul Totul pentru familia mea, în care a dat viață personajului Asiye, care a cucerit telespectatorii cu frumusețea și gingășia ei.
Asiye din serialul Totul pentru familia mea a dat cărțile pe față și a spus dacă a recurs sau nu la intervenții estetice de amploare
Su Burcu Yazgı Coşkun a venit pe lume în anul 2004, în Istanbul, într-o familie modestă, în sânul căreia ea și frații săi au primit o educație de seama, dar și condițiile necesare pentru a studia în domeniile lor preferate. Părinții săi i-au descoperit talentul actoricesc încă din copilărie și de atunci i-au ghidat pașii către acest domeniu, considerând că va avea un viitor strălucit.
Încă de la vârsta de opt ani, Su Burcu Yazgı Coşkun a început să joace pe platourile de filmare în serialul Karadayı, în care a demonstrat un talent uluitor în ciuda vârstei fragede.
Citește și: Durere in partea stanga a corpului – cauze si remedii
Cel mai recent proiect în care încă mai joacă Su Burcu este serialul Totul pentru familia mea, în care a dat personajului Asiye, care de asemenea i-a adus mare succes pe plan profesional. De curând, tânăra actrița, care este foarte activă în mediul online, a publicat pe contul ei de socializare o imagine inedită, în care a menționat faptul că aspectul ei este „total natural”.