Su Burcu Yazgı Coşkun are doar 18 ani însă a dovedit un talent desăvârșit și o carisma deosebită încă de la primele sale roluri jucate în producții de excepție, care i-au adus notorietate și au propulsat-o printre cele mai apreciate tinere speranțe ale cinematografiei turcești. Cel mai recent rol jucat este cel din serialul Totul pentru familia mea, în care a dat viață personajului Asiye, care de asemenea i-a adus mare succes.
Asiye din serialul Totul pentru familia mea, transformare uluitoare la scurtă vreme după încheierea sezonului de filmări
Su Burcu Yazgı Coşkun a venit pe lume în anul 2005, în Istanbul, într-o familie modestă, în sânul căreia a primit o educație de seama, alături de frații ei.
După ce la vârsta fragedă de sase ani a debutat pe platourile de filmare ale unui serial, în urmă unui casting câștigat, în timpul liceului, ambițioasă Su Burcu Yazgı a jucat în echipa de teatru a școlii și astfel s-a îndrăgostit iremediabil de acest domeniu, dorindu-și enorm să evolueze cât mai rapid și să se bucure de mari reușite.
Cel mai recent proiect de televiziune în care a jucat este serialul Totul pentru familia mea, în care a dat viață personajului principal Asyie, o tânără curajoasă și ambițioasă.Dincolo de marea pasiune pentru actorie, frumoasa Su Burcu Yazgı Coşkun și-a mai descoperit și pasiunea pentru dans, pe care a început să îl practice de câțiva ani și în prezent a ajuns la nivel de performanță, bucurându-se de mare succes pe scenă alături de trupa să de dans.
Citește și: Bebe la 1 luna – dezvoltarea bebelusului si sfaturi pentru parinti
De curând îndrăgita actrița a publicat pe contul ei de socializare câteva imagini în care a apărut cu un look schimbat, la scurt timp după încheierea sezonului de filmări. Fanii ei au fost foarte încântați și i-au sugerat să își mențină această înfățișare deoarece o avantajează.