Gurile rele dau drept sigur un viitor divort dintre Barack si Michelle Obama pe motive de …. inflidelitate si neglijenta!
Chiar daca pana acum n-a fost prins in fapt, surse de incredere de la Casa Alba, dezvaluie ca Barack Obama nu-i usa de biserica! Pentru ca aventurile Presedintelui Statelor Unite ale Americii au ajuns si la urechea lui Michelle Obama, intre Prima Doamna si Mr President s-a instaurat o raceala… glaciara!
Dar s-o luam usor.
Problemele cuplului prezidential au iesit, pentru prima oara la iveala in mod public, tocmai la inmormantarea lui Nelson Mandela. Atunci, frumoasa Helle Thorning-Schmidt, Prim-Ministru al Danemarcei si David Cameron, Prim-Ministru al Marii Britanii, au hotarat că tristul eveniment trebuie marcat intr-un mod aparte, asa ca l-au cooptat pe Obama intr-o poza “selfie” de toata frumusetea.
In timp ce ei se pozau, Michelle Obama, mai-mai ca scotea flacari pe nari! A enervat-o atat de tare comportamentului infantil al sotului, cat si zambetul blondei, incat la momentul respectiv s-a asezat intre ei, stricandu-le buna dispozitie si apoi, nu i-a mai vorbit lui Barack timp de cateva zile!
Fotografia cu pricina nu a fost publicata niciunde pentru ca a starnit controverse la nivel mondial.
Oare a fost picatura care a umplut paharul?! Se spune ca cei doi au fost de mai multe ori in pragul divortului. Cea mai serioasa tentativa a fost in 2002, cand Barack era senator al statului Chicago. Atunci, Michelle s-a plans prietenelor ca sotul ei era prea dedicat carierei si uita sa mai acorde atentie familiei.Citește și: Durere in partea stanga a corpului – cauze si remedii
Publicatia americana News of the World sustine insa ca cele mai grave probleme ar fi aparut dupa ce Michelle l-a suspectat in repetate randuri de
infidelitate, fapt acoperit de garzile lui de corp si de angajatii de incredere. Cum intuitia feminina nu da gres, Prima Doamna s-a convins cu timpul ca unele vizite de serviciu ar fi avut alt scop decat cel firesc… Noroc ca nicio domnita nu s-a laudat cu partidele de amor petrecute cu naravasul Barack.In plus, s-a aflat ca ultima cearta a cuplului prezidential s-a petrecut tocmai in timpul vacantei de Craciun, din Hawaii.
In prezent, cei doi se pare ca nu mai impart nici acelasi dormitory, iar Michelle nu divorteaza pentru ca i-a promis lui Barack ca va sta alaturi de el pana cand isi va termina mandatul. Ce le rezerva viitorul, vom vedea…