Programul ceremoniilor de înmormântare a Reginei Elisabeta a II-a. Sicriul va fi depus la Castelul Windsor

Autor: Lavinia Medrea
Actualizat: 19 iun 2023, 00:00

Programul înmormântării Reginei Elisabeta a II-a a Marii Britanii

Sursa: Twitter

Astăzi, 19 septembrie 2022, este o zi istorică pentru Marea Britanie. Cetățenii se pregătesc să-și ia adio de la Regina Elisabeta a II-a. Iată programul complet pentru înmormântare.

Astăzi, cetățenii britanici se despart de Regina Elisabeta a II-a. Regretata suverană va avea o slujbă la Westminster Abbey, un cortegiu și o procesiune militară prin Londra. La final, va avea o ceremonie finală în familie, la o capelă din Castelul Windsor.

Programul înmormântării Reginei Elisabeta a II-a a Marii Britanii

Partea I. Ora 10.44:

Prima parte începe la ora 10:44, când sicriul Reginei Elisabeta a II-a va fi dus de la Westminster Hall la Westminster Abbey.

Funeraliile încep la ora 11:00. Sicriul așezat pe un afet de tun al Marinei Regale va fi transportat de 142 de marinari.

Din cortegiul funerar vor face parte Prinții William și Harry, dar și Regele Charles al III-lea, iar procesiunea va fi condusă de membri ai regimentelor scoțiene și irlandeze, membri ai Royal Air Force și Gurkhas.

Partea a II-a. Ora 11.00:

Este de așteptat ca la înmormântarea regretatei suverane să participe cel puțin 2.000

de invitați. Slujba va avea loc la Westminster Abbey, la ora 11:00, sub reguli stricte.

Citește și: Bebe la 1 luna – dezvoltarea bebelusului si sfaturi pentru parinti

Citește și: Bogdan și Gagea, discuție în grădina casei. Motivul pentru care Gagea nu a putut merge spre o altă fată. „Adevărul o să iasă la suprafață!”

Citeste si: Joe Biden și prima doamna Jill Biden au sosit la Londra pentru a participa, luni, la funeraliile Reginei Elisabeta a II-a. Ce alți lideri mondiali vor mai fi prezenți!

Mai mulți conducători ale altor state vor veni la înmormântarea Reginei. Vor fi prezenți președintele american Joe Biden și premierii din Australia, Canada și Noua Zeelandă, regele Filip al Belgiei și regina Mathilde, regele Spaniei, Felipe și regina Letizia.

Slujba va fi onorată de preotul David Hoyle, împreună cu Arhiepiscopul de Canterbury, Justin Welby. Se ține o reculegere de două minute la finalul slujbei.

Partea a III-a. Ora 12.15:

După slujba de înmormântare, la ora 12:15, sicriul Reginei va fi condus într-o procesiune de la Abație la Wellington Arch. Celebrul clopot din turnul cu ceas al Londrei, Big Ben, va suna la intervale de un minut, pe măsură ce procesiunea se mișcă încet pe străzile orașului. Salve de foc vor fi trase, de asemenea, în fiecare minut din Hyde Park, relatează EuroNews.

Citeste si: „Priveghiul Prinţilor”. Regele Charles și frații acestuia se adună vineri la căpătâiul reginei Elisabeta a II-a

Camilla, Regina Consoartă, Prințesa de Wales, Contesa de Wessex și Ducesa de Sussex se vor alătura procesiunii în mașini. La ora 13:00, sicriul va fi pregătit pentru a putea fi dus la Castelul Windsor.

Partea a IV-a. Ora 15.00:

La ora 15:00, va urma o procesiune pe jos, pe Long Walk, la Castelul Windsor.

Regele Charles al III-lea și alți membri ai Familiei Regale se vor alătura cortegiului la ora 15:40.

Regina Elisabeta a II-a va fi înmormântată alături de prințul Philip

Partea a V-a. Ora 16.00:

La ora locală 16:00, sicriul va fi dus în Capela St. George pentru o slujbă, în același loc în care a avut loc înmormântarea prințului Philip. Aproape de finalul slujbei, Coroana Imperială, globul și sceptrul suveranei vor fi date la o parte din vârful sicriului, iar Regina Elisabeta a II-a va fi coborâtă în bolta regală. 

Partea a VI-a. Ora 19.30:

La ora 19:30, Regina Elisabeta a II-a va fi înmormântată împreună cu regretatul ei soț, prințul Philip, la capela memorială Regele George al VI-lea, situată în interiorul Capelei St. George. Placa ei de marmură va fi gravată cu inscripția „ELIZABETH II 1926-2022”.