Astazi este Lasata Secului pentru Postul Craciunului! Ce mananca orice credincios la masa din aceasta seara

Autor: Raluca Vitu
Actualizat: 13 nov 2018, 11:49

Anul acesta, Postul Craciunului incepe pe 14 noiembrie si se sfarseste pe 24 decembrie.

Astfel, marti 13 noiembrie reprezinta ultima zi in care credinciosii pot consuma alimente de dulce, inaintea marelui post.

Fiind ultima zi, pana la Craciun, in care se poate manca orice, cina acestei zile trebuie sa fie mai indestulata ca de obicei. Potrivit traditiei, pe masa festiva unde se va cina de Lasata Secului trebuie sa fie asezata o icoana sfintita cu fata spre rasarit. Fata de masa trebuie sa fie alba, iar in mijloc sa fie asezata paine preparata in casa, toate pentru sporirea sanatatii mesenilor a aducerii norocului in casa.

Inainte de inceperea cinei traditionale de Lasata Secului, mesenii trebuie sa consume o bucatica din paine facuta in casa si sa spuna o rugaciune de multumire catre Dumnezeu. Preparatele traditionale care se consuma cu aceasta ocazie sunt ciorbele, mancarurile din carne de pasare, placintele cu branza, placintele cu dovleac si mere. Potrivit credintei, ouale de gaina consumate in acest moment festiv simbolizeaza succesul financiar, iar ciorba de peste, ne va aduce bunastare si fericire.

In aceasta zi nu este bine sa dam de imprumut nimic, pentru a nu trai tot anul care vine din imprumuturi. Iar fetele nemaritate trebuie sa tina post negru de Lasata Secului pentru a-si gasi mai repede ursitul.