Astăzi, în matinalul “Dimineața cu noi”, printre invitați a fost și Maria Constantin, îndrăgita interpretă de muzică populară. Aceasta i-a făcut câteva dezvăluiri inedite lui Bursucu, în mijlocul atmosferei prietenoase din platoul matinalului.
Maria Constantin, detalii despre nunta
Artista, care și-a aniversat recent împlinirea celor 35 ani, a oferit detalii, în exclusivitate, despre viața personală și planurile pentru viitorul apropiat.
“Să știți că încă n-am petrecut, a fost ceva așa…în familie, a venit fiul meu pe la mine, și fratele meu, de la Târgu Jiu. Petrecerea o să urmeze. Eu îmi fac ziua cu iubitul, viitor soț!”, a mărturisit artista.
Maria Constantin a spus totul despre începutul relației ei cu Robert (n.r. Robert Stoica), dar și a dezvăluit și ce cadou a primit de la acesta.
Citește și: Durere in partea stanga a corpului – cauze si remedii
“Primul pas tot eu l-am făcut, el era un pic mai timid. El oricum mă apreciază zi de zi, și mă iubește, relația noastră este foarte ok, și-i mulțumesc lui Dumnezeu că în sfârșit este, și în viața mea, bine! A răsărit soarele pe strada mea! Și uite, pe 15 aprilie, când este ziua lui, el fiind în zodia Berbec, am spus că facem o petrecere mai restrânsă, cu familiile și prietenii apropiați și, când am trecut pe lista … s-au făcut vreo sută de persoane.