Îndrăgitul serial turcesc Infidelul, difuzat vineri și sâmbătă, de la ora 20:00, la Kanal, continuă să aducă în atenția telespectatorilor noi momente emoționante și răsturnări de situație spectaculoase și surprinzătoare, prin care trec personajele principale. În noul episod din această seară, Asya va trece prin clipe palpitante, deoarece va lua o decizie radicală, ce va bulversa din nou viața tuturor.
Asya, decizie neașteptată! Întâlnirea cu Aras, bărbatul pe care l-a salvat, îi va da planurile peste cap
Deși își propusese să participe doar la nuntă prietenei sale, Bahar și apoi să revină în Istanbul, pentru a-și continuă viață alături de fiul ei, Ali, departe de toate problemele și dificultățile, Asya va decide brusc să rămână în Tekirdag. Vestea că fosta lui soție va reveni în oraș îl va uimi pe Volkan, care își va arăta nemulțumirea față de Asya, însă în adâncul inimii sale va fi extrem de fericit să îi aibă aproape pe ea și pe fiul lor.
Între timp, Volkan va încerca din răsputeri să se apropie de fiul lui, însă Ali nu are de gând să îl ierte și îl va pedepsi din nou cu o atitudine distanță și rece, spunându-i că vor
„Eu nu te pot ierta în totalitate, tată! Și oricum, deja vorbesc cu tine, tată! Ce mai vrei?”, spune Ali.
Citește și: Alimente bogate in B12. Surse de vitamina B12
Citește și: Pensionarele vor primi 375 de lei, pe lângă pensie, în luna decembrie. Cine beneficiază de această sumă?
Pe de altă parte, Volkan se va confruntă cu reacția lui Haluk, tatăl lui Derin, care constată că ginerele lui a început să aibă un comportament bizar și lipsește din nou de acasă, provocându-i neliniște și suspiciuni soției sale.
Decizia bruscă de a rămâne în Tekirdag luată de Asya pare să fi fost influențată de întâlnirea ei recentă cu Aras, bărbatul pe care l-a salvat în urmă accidentului. Misterul care îl învăluie pe acesta se pare că i-a stârnit curiozitatea Asyei și are de gând să îl ajute în continuare să se recupereze și să îl descopere pas cu pas.