Se pare că atacurile teroriste din Europa nu iau sfârșit. La aproape două luni de la atacul din Bruxelles, Belgia, un nou incident de acest fel apare, de această dată, în Franța, la Paris.
Cum s-a petrecut atacul terorist de la Paris
Noaptea trecută, un tânăr de origine iraniană, pe nume Armand, a atacat, fără milă, trei oameni care se plimbau în centrul Parisului, chiar în apropierea Turnului Eiffel. Conform
Mai apoi, acesta a început să le agreseze pe cele trei persoane, lovindu-le cu un ciocan și înjunghiindu-le cu un cuțit. Printre acestea se afla și un turist cu naționalitate germano-filipineză, care a decedat în urma multiplelor lovituri din zona umerilor, spatelui și a capului. Celelalte două victime au scăpat cu viață, însă, s-au ales, și ele, cu răni destul de severe.
Poliția a ajuns rapid la fața locului, întrucât, după amploarea atacurilor teroriste din Europa, echipajele de patrulă stradală au fost suplimentate în țări precum Franța.
Citește și: Durere in partea stanga a corpului – cauze si remedii
Teroristul explică de ce i-a atacat pe cei trei
Dacă poliția nu ar fi intervenit la timp, Armand urma să se folosească și de explozivul pe care îl avea asupra lui. Criminalul, în vârstă de 26 de ani, nu ar fi la prima lui infracțiune de acest fel, acesta fiind arestat din 2016 până în 2020, pentru plănuirea unui atac terorist de proporții.
De asemenea, serviciile de informații au transmis că acesta promovează masiv islamul radical și că suferă de tulburări psihice severe, potrivit informațiilor preluate de Le Figaro, de la
„A fost sub tratament psihiatric și neurologic”, a declarat Gérald Darmanin, ministrul de Interne francez, după ce s-a deplasat la locul atacului.
Deși Armand a fost născut și crescut în Franța, la Neuilly-sur-Seine (Hauts-de-Seine), acesta se pare că susține foarte mult islamismul. Potrivit AFP, acesta a spus că nu mai poate sta nepăsător la uciderea musulmanilor din Fâșia Gaza și Afganistan. Nu în ultimul rând, atacatorul a argumentat că a recurs la această faptă pentru a-și arăta revolta față de statul Francez, care susține Israelul în războiul cu Hamas.