Conform noilor legi din învățământul preuniversitar, se vor schimba criteriile de acordare a burselor școlare, începând din luna septembrie 2023.
Se vor schimba criteriile de acordare a burselor pentru elevii din învățământul preuniversitar
Potrivit noilor reglementări, unele indemnizații îşi vor schimba denumirea, iar în cazul anumitor burse condițiile de eligibilitate se vor schimba.
Valoarea minimă urmează să fie stabilită prin ordin al ministrului Educației, la propunerea Consiliului Național pentru Finanțarea Învățământului Preuniversitar, nu prin hotărâri de Guvern aşa cum se proceda până în prezent.
În anul universitar 2023-2024 cuantumul va fi stabilit de Legea 198/2023 a învățământului preuniversitar, aplicabilă din 3 septembrie 2023.
Care este valoarea reală a burselor?
Bursele școlare au fost reorganizate prin noua lege, astfel că vor exista bursă de merit, bursă socială, bursă tehnologică și burse de excelență olimpică I sau II.
Astfel că, bursa de merit reprezintă o formă de stimulare a performanței elevilor, în timp ce bursa socială reprezintă o formă de sprijin a elevilor din medii dezavantajate socioeconomic sau din grupuri vulnerabile sau cu situații medicale speciale, pentru prevenirea abandonului școlar.
Al treilea tip de bursă, cea tehnologică, reprezintă o formă de stimulare a elevilor care urmează învățământul tehnologic. Valorile stabilite pentru anul școlar 2023-2024 în cazul celor trei burse sunt:
- bursă de merit- 450 de lei/lună;
- bursă socială- 300 de lei/lună;
- bursă tehnologică- 300 de lei/lună.
De asemenea, au fost introduse bursele de excelență olimpică I și II, care se vor acorda în modul următor:
- bursa de excelență olimpică I se acordă elevilor care obțin distincții, respectiv premiile I, II, III și mențiune, la olimpiadele școlare internaționale, respectiv campionatele sportive școlare internaționale recunoscute de Ministerul Educației și la Jocurile
Olimpice în parteneriat cu Comitetul Olimpic și Sportiv Român;Citește și: Admitere Liceu 2023: La ce oră se publică pe Edu.ro rezultatele repartizării computerizate?
- bursa de excelență olimpică II se acordă elevilor care obțin distincții, respectiv premiile I, II și III la olimpiadele școlare naționale organizate și finanțate de Ministerul Educației.
Bursa de excelență olimpică se acordă elevilor de gimnaziu și liceu în fiecare lună, pe întreaga durată a anului școlar următor obținerii distincției.
Conform noii legi, bursele sociale și/sau cele tehnologice se pot cumula cu orice alt tip de indemnizație.
Citește și: Bebe la 1 luna – dezvoltarea bebelusului si sfaturi pentru parinti
Și elevii din școlile particulare și confesionale vor beneficia, de la bugetul de stat, de burse. Mai precis, aceștia vor putea primi:
- burse de excelență olimpică I și II;
- burse sociale, dacă sunt școlarizați fără taxe;
- burse tehnologice, dacă se încadrează în specializările și condițiile stabilite prin metodologia-cadru.
Valoarea lunară a burselor de excelență olimpică I/ internațională și II/ națională este diferențiată în funcție de nivelul distincției obținute:
- pentru locul I- echivalentul salariului de bază minim brut pe țară garantat în plată;
- pentru locul al II-lea- echivalentul a 75% din salariul de bază minim brut pe țară;
- pentru locul al III-lea- echivalentul a 50% din salariul minim brut pe țară;
- pentru mențiune- echivalentul a 25% din salariul minim brut pe țară;
- bursa de excelență olimpică II/ națională este în cuantum de 700 de lei/ lună și poate fi actualizat, anual, prin hotărâre a Guvernului.
Potrivit HG 1.138/2022, valorile burselor acordate elevilor, în anul școlar 2022-2023 sunt în valoare de:
- 500 de lei- pentru bursa de performanță,
- 200 de lei- pentru bursa de merit și bursa de ajutor social,
- 150 de lei- pentru bursa de studiu.
Sursă: avocatnet.ro