Au trecut doua zile de la ninsoarea care a ingropat Capitala in omat, dar strazile de cartier inca n-au cunoscut plugul utilajelor de deszapezire

Autor: A.M. Editor: Adelina Minulescu
Actualizat: 28 feb 2017, 03:33

In schimb, locuitorii de pe arterele principale se chinuiesc sa-si scoata masinile din mormanul de zapada in care au fost ingropate odata cu trecere utilajelor, iar pietonii au preferat mijlocul strazii, caci pe trotuare nu se putea circula.

Asa aratau multe dintre strazile perpendiculare pe bulevardele principale. Niciun utilaj  de deszapezire nu-si facuse aparitia, iar localnicii pusi pe sotii  luau in ras situatia, ca sa nu dea in plans!

Cine a vrut sa plece dimineata cu masina, a avut de lucru, nu gluma! Toata zapada luata de utilaje de pe strada si-a gasit „refugiu” de-a lungul masinilor parcate. Si uite-asa, pentru  pietoni sau soferi, lopata a fost sfanta.

Chinuiala mare a fost si pentru calatorii din mijloacele de transport in comun. Desi statiile erau curatate, gramezile mari de omat depozitate in apropiere  au dat multe batai de cap pasagerilor.

N-a trecut utilajul pe strada dumneavoastra? Nu-i nimic! Cu siguranta vor trece „binevoitori”, dornici sa faca un ban din datul la lopata.

Citește și: Greutate si inaltime copii in functie de varsta

Citește și: Bogdan și Gagea, discuție în grădina casei. Motivul pentru care Gagea nu a putut merge spre o altă fată. „Adevărul o să iasă la suprafață!”

In

timp ce localnicii se vaita ca nu trec plugurile pe strazile lor, autoritatile se lauda ca au intervenit aseara cu peste 350 de utilaje pe strazi. Utilaje care au curatat zapada atat pe bulevardele principale cat si pe strazile secundare. Cu toate acestea, responsabilitatea curatarii zapezii din fata caselor revine exclusiv proprietarilor. Intre timp, traficul in toata Capitala se desfasoara in conditii de iarna, iar politia avertizeaza soferii sa aiba grija la poleiul de sub stratul de zapada.

Din cauza ninsorilor abundente din weekend, autoritatile au decis pentru astazi  suspendarea cursurilor. Astfel,  scolile si liceele din Bucuresti si alte 7 judete ale tarii, au fost inchise. Nu se stie deocamdata daca masura se va prelungi si pentru zilele urmatoare.