David Popovici a obținut medalia de aur în finala probei de 200 metri liber masculin la Jocurile Olimpice de la Paris 2024. Performanța sa excepțională nu doar că i-a adus titlul olimpic, dar a și confirmat statutul său de unul dintre cei mai buni înotători din lume.
David Popovici a cucerit medalia de aur la JO 2024
Sportivul român David Popovici a încheiat cursa de 200 metri liber într-un minut, 44 de secunde și 72 de sutimi, cucerind astfel medalia de aur.
Acesta este primul titlu olimpic din cariera tânărului înotător român, care va împlini 20 de ani pe 15 septembrie.
Citește și: Ce sa puneti in geanta de maternitate? Elemente esentiale pentru momentul nasterii
Citește și: Anunț pentru pensionarele din țară! Majorări de la 1 ianuarie 2025. Ce adeverință trebuie depusă
Finala s-a desfășurat la ora 21:40, ora României, avându-l pe David Popovici pe culoarul 4. Aceasta este pista destinată înotătorului care a obținut cel mai bun timp în calificări, iar Popovici a ajuns acolo datorită performanței sale remarcabile de 1:44:53.
Ce a declarat David Popovici înainte de finala probei de 200 de metri liber la Jocurile Olimpice 2024
După o cursă remarcabilă în semifinale, Popovici a oferit o reacție plină de optimism și modestie.
„Sunt foarte mulţumit. Singurul obiectiv pe care îl aveam pentru astăzi era să mă calific către următoarea etapă. Acum m-am calificat în finală… şi primul… foarte tare! A fost o cursă nu uşoară, dar nu a spus nimeni că trebuie să fie uşor”, a declarat el pentru AS.ro.
Popovici a subliniat și importanța prezenței publicului la această ediție a Jocurilor Olimpice, spre deosebire de experiența anterioară din timpul pandemiei.
„Publicul e incredibil. Am mai fost la Jocurile Olimpice, dar în pandemie nu era public.